România s-a plasat anul trecut pe locul al doilea între statele membre UE la ponderea persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, cu un procentaj de 35,7%, adică ceva mai mult de şapte milioane de persoane. Potrivit datelor comunicate de Eurostat, mai mult decât noi au consemnat bulgarii (38,9%) şi grecii (38,9%).
Trebuie subliniat, însă, că reducerea acestui indicator de sărăcie pe parcursul ultimilor ani a fost mult mai pronunţată în cazul României decât în cel al Bulgariei (plecate de la niveluri aproape egale în 2008, 44,2% sau circa 9 milioane de persoane noi şi 44,8% ei), în timp ce Grecia a cunoscut cea mai mare evoluţie negativă, de la doar 28,1% în urmă cu zece ani.
La nivelul întregii Uniuni Europene, anul trecut au fost înregistrate în risc de sărăcie sau excluziune socială 112,9 milioane persoane sau 22,5% din populaţia totală, valoare în scădere de atât faţă de referinţa din 2008, cât şi faţă de nivelul maxim atins pe perioada crizei economice (24,8% în anul 2012).
Potrivit metodologiei Eurostat, încadrarea în categoria menţionată se face luând în considerare poziţionarea într-una din următoarele trei situaţii: risc de sărăcie ca nivel relativ al veniturilor ( sub 60% don media naţională) după transferurile sociale – aşa-numita „sărăcie din venituri”-, deprivarea material severă ( care presupune neîndeplinirea unui număr de cerinţe de standard de viaţă) sau traiul într-o gospodărie cu intensitate scăzută a muncii.
De reţinut, la polul opus al inegalităţilor sociale şi sărăciei, regăsim atât ţări foste socialiste cât şi ţări occidentale dezvoltate. Cehia (12,2%) stă semnificativ mai bine decât Finlanda (15,7%) iar Slovacia (16,3%) se poziţionează mai favorabil decât Olanda (17,0%) în timp ce Slovenia este la egalitate cu Franţa (17,1%), cu Danemarca în apropierea lor (17,2%).
Cu alte cuvinte, indicatorul utilizat pentru a descrie nivelul de sărăcie are şi un grad mare de relativitate, ceea ce nu exclude o situaţie mai bună pentru ţări care nu au ajuns încă la un nivel de dezvoltare foarte ridicat ( după cum bunăstarea general nici nu garantează reducerea gradului de sărăcie şi inegalităţile sociale).
Dintre colegele de bloc socialist care au aderat la UE, doar Polonia a reuşit o diminuare mai mare decât noi a ponderii persoanelor aflate în risc de sărăcie în ultimii zece ani (de la 30,5% în 2008, la doar 19,5% în 2017), fiind şi ( coincidenţă deloc întâmplătoare) şi singura ţară UE care a traversat criza economică fără a reduce în niciun an PIB-ul (deşi nu a atins cifrele mai spectaculoase realizate punctual de România).
Invers, performanţa economică relativ slabă, în condiţii de competitivitate în scădere, a afectat ţări mari din zona sudică. Italia a urcat în clasamentul sărăciei cu 3,4 puncte procentuale, până la 28,9% iar Spania cu 2,8 puncte procentuale, spre 26,6%, chiar dacă măsurile populiste au încercat să atenueze situaţia.
Situaţia pe cei trei factori principali
Dacă se face analiza pe cei trei factori luaţi în considerare pentru a defini riscul de sărăcie şi excluziune social, poziţionarea României este net diferită. La „sărăcia pe bază de venituri” figuram anul trecut ca primii în UE, peste bulgari ( 23,4%), ţările baltice, Italia şi Grecia, toate acestea din urmă peste pragul de 20% la o medie UE situată sub 17%.
La privarea materială severă, deşi ne-am aflat la mare distanţă în urma Bulgariei (19,7% noi şi 30% ei), am performat bine la reducerea pe ultimii zece ani (venim de la 32,7% în 2008) dar am rămas aproape la o valoare triplă în raport cu media europeană de 6,9% ( explicată de situaţia din ţări precum Suedia, 1,1%, Finlanda 2,1% sau Germania, 3,4%).
Interesant, dar şi alarmant pentru nivelul de retribuire a muncii în România, la ponderea persoanelor între 0 şi 59 de ani care fac parte dintr-o gospodărie cu intensitate scăzută a muncii ( sub 20% din potential) stăm mult mai bine decât media UE (doar 6,9% faţă de 9,3%), ajungând chiar în primul sfert al performanţei europene ( locul 7-8, la egalitate cu Luxemburg).
COMMENTS