80% dintre femeile investitor își protejează finanțele pentru viitor

80% dintre femeile investitor își protejează finanțele pentru viitor

  • 72% investesc cel puțin o dată pe lună
  • 16% investesc o treime sau mai mult din venitul lor lunar
  • 53% spun că pandemia a avut un impact asupra obiceiurilor lor de investiții

Patru din cinci femei investitor sunt încrezătoare că își vor atinge venitul dorit la pensie dacă vor continua cu actualele lor strategii de investiții, în timp ce 18% spun că vor atinge acest obiectiv în următorii cinci ani, conform unui sondaj realizat de eToro.

Româncele sunt chiar și mai optimiste, aproape două din cinci fiind de părere că vor atinge acest obiectiv în unul până la cinci ani și un număr similar de investitoare crede vor atinge acest obiectiv în șase până la 10 ani.

Rezultatele provin dintr-un sondaj global realizat de rețeaua socială de investiții eToro în rândul a 9.500 de femei investitor la nivel global.

Dintre femeile intervievate, 72% investesc cel puțin o dată pe lună, iar în total 16% investesc o treime (30%) sau mai mult din venitul lor lunar. Acestea investesc pentru a-și spori economiile, pentru a-și completa veniturile, pentru a-și îmbunătăți stilul de viață, pentru a face o plată ocazională și pentru a-și obține independența financiară.

Sondajul arată de asemenea că 80% dintre femeile investitor din România investesc cel puțin o dată pe lună, iar 25% dintre acestea investesc o treime sau mai mult din veniturile lor.

În ceea ce privește motivul pentru care au început să investească, atât investitoarele din România, cât și cele din alte țări spun că au făcut acest lucru pentru a genera un venit suplimentar și pentru a contracara ratele scăzute ale dobânzilor. La nivel global, mai mult de o cincime (22%) citează „securitatea pe termen lung” ca fiind principalul motiv pentru care au început să investească. Pentru 21% dintre ele, obținerea independenței financiare pentru a se pensiona mai devreme este motivația lor numărul unu. Doar 18% dintre românce au pornit la drum cu gândul la siguranța financiară, iar 9% au în vedere un venit la pensie.

Dr. Hedva Ber, Director global de operațiuni și Director executiv adjunct al eToro, comentează: „Femeile folosesc investițiile ca pe o pârghie puternică pentru a-și asigura viitorul, pentru a-și spori veniturile și/sau pentru a-și crea un venit net. Din cercetare reiese clar că acestea își croiesc propriul viitor și construiesc pe termen lung, ceea ce este de apreciat.

Cu toate acestea, nu ne putem culca pe lauri. Femeile doresc în mod clar să își îmbunătățească veniturile și vor mai multă educație în materie de investiții. Trebuie să răspundem solicitărilor de a avea mai multe exemple de urmat și să ne asigurăm că acestea sunt reprezentative pentru toate femeile care ar putea beneficia de pe urma educației în domeniul finanțelor. Educația financiară este esențială și, deși se înregistrează progrese, mai sunt multe de făcut. Avem responsabilitatea de a face o diferență pozitivă în viața femeilor, acum și în viitor.”

Cea mai populară investiție deținută de femeile investitor chestionate a fost reprezentată de acțiunile locale (41%), urmată de criptoactive (36%), obligațiuni locale (25%), acțiuni internaționale (23%), investiții alternative (23%), numerar (21%), mărfuri fungibile (14%), obligațiuni internaționale (13%) și valute (11%).

Investitoarele din România preferă însă criptomonedele (56%), urmate de numerar (32%), investiții alternative, inclusiv imobiliare, private equity, NFT-uri (30%), acțiuni locale(28%), acțiuni internaționale (23%), valute (23%), obligațiuni locale (19%) și obligațiuni internaționale (15%).

La nivel global, respondentele intenționează să investească pe viitor în criptoactive (35%), acțiuni locale (32%), investiții alternative (28%), internaționale (23%), obligațiuni locale (22%), mărfuri (21%), numerar (17%), obligațiuni internaționale (14%) și valute (12%).

Româncele intenționează să investească în criptomonede (49%), investiții alternative, inclusiv imobiliare, private equity, NFT-uri (36%), acțiuni internaționale (33%), acțiuni locale (28%), mărfuri fungibile (26%), numerar (25%), obligațiuni internaționale (20%), obligațiuni locale (20%) și valute (19%).

Mai mult de jumătate dintre femeile investitor intervievate au menționat necesitatea de a avea mai multe femei model de urmat. Comentând cercetarea, Heloise Greeff, un Investitor Popular eToro, a declarat: “Mi-am început călătoria ca investitor pe eToro pentru a obține libertate financiară și pentru a fi independentă în raport cu așteptările societății față de mine ca femeie. Deși sindromul impostorului (să te îndoiești de abilitățile tale și să te simți ca un impostor) m-a împiedicat să încep mai devreme, de atunci am învățat că sunt capabilă de mult mai mult decât mi-am putut imagina. Investițiile m-au învățat ce înseamnă răbdarea, disciplina și cum să mă concentrez.

Mai important, mi-au oferit mijloacele de a-mi controla viitorul și de a-mi crește veniturile pentru familia mea și pentru mine. Cred că egalitatea financiară este ultima frontieră a adevăratei egalități. Sper ca exemplul meu să le insufle curaj și altor femei pentru a face primul pas spre egalitatea financiară între sexe.”

Consecințele pandemiei continuă să se facă simțite, 53% dintre femeile investitor spunând că aceasta a avut un impact asupra obiceiurilor lor de investiții și aproape o treime (30%) se simt mai presate să își îmbunătățească situația financiară; în timp ce 29% spun că acum au nevoie de un fond de economii, iar 24% spun că acum se concentrează asupra unui obiectiv financiar pe termen lung.

Alte rezultate ale sondajului:

  • La nivel global, peste o cincime (22%) au început să investească în urmă cu 3-5 ani (21% în România); 11% au început în urmă cu 6-10 ani (10% în România) și aproape jumătate (47%) dintre acestea au început să investească în urmă cu 2 ani sau mai puțin. În România, în mod particular, acest procent a crescut la 57%.
  • Femeile investitor consideră că cele mai bune oportunități de investiții în următoarele trei luni vor veni din partea energiei verzi și a surselor regenerabile, urmate de acțiunile MAMAA (Meta, Apple, Microsoft, Amazon și Alphabet).
  • Femeile se bazează foarte mult pe recomandările personale pentru informații despre cum și când să investească, aproape 1 din 2 femei (47%) apelând la prieteni, familie sau colegi pentru informații. Doar una din trei femei din România apelează la prieteni și familie pentru recomandări, majoritatea (45%) căutând buletine și rapoarte de la brokeri.
  • 76% dintre femeile care investesc consideră că investițiile fac parte din gestionarea financiară a gospodăriei lor; 63% dețin controlul majoritar sau total al finanțelor gospodăriei lor. 89% dintre femeile investitor din România consideră investițiile ca făcând parte din gestionarea financiară a gospodăriei, în timp ce 65% dețin controlul majoritar sau total al finanțelor gospodăriei lor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0