Asigurarea de Sănătate NN a acoperit cheltuieli de peste 36 de milioane de lei pentru tratamentele și intervențiile chirurgicale de care au avut nevoie românii în ultimii 7 ani

Asigurarea de Sănătate NN a acoperit cheltuieli de peste 36 de milioane de lei pentru tratamentele și intervențiile chirurgicale de care au avut nevoie românii în ultimii 7 ani

Un accident sau o problemă de sănătate în familie pot însemna cheltuieli neplanificate pe care multe familii din România nu le pot acoperi fără dificultăți. Într-o astfel de situație, o familie ar avea nevoie, în medie, de 90.000 de lei în plus față de resursele financiare disponibile, arată calculele bazate pe datele UNSAR despre deficitul de protecție al românilor. Lansată de Ziua Mondială a Sănătății, Asigurarea de Sănătate NN ajută clienții să se trateze fără grija banilor atunci când apare o problemă de sănătate. În total, NN a plătit peste 36 de milioane de lei pentru serviciile medicale de care au avut nevoie clienții asigurării de la lansare și până în prezent, dintre care 12,4 milioane de lei numai în 2022, în creștere cu aproape 46% față de anul anterior.

„Ultimii ani ne-au arătat tuturor cât de important este să avem grijă de noi și de cei dragi și să protejăm tot ce contează cu adevărat. Observăm astfel preocuparea din ce în ce mai mare a oamenilor pentru sănătate și nevoia de liniște că se pot baza pe sprijin financiar în cazul în care apare o problemă medicală, fără să pună presiune pe situația financiară a familiei. O asigurare bună de sănătate tocmai asta face, ajută oamenii să se trateze fără grija banilor oricând au nevoie, în clinicile și spitalele unde își doresc, totul într-un proces digital facil de la momentul achiziției până la plata pentru serviciile medicale acoperite”, explică Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN Asigurări de Viaţă.

4 din 10 români spun că sunt mai interesați de asigurările de sănătate decât în anii trecuți, conform celui mai recent Barometru UNSAR-IRES. La NN, aproximativ 34% din totalul clienților noi din ultimii 7 ani au ales să protejeze sănătatea lor și a familiei cu Asigurarea de Sănătate NN.

Asigurarea de Sănătate NN oferă acoperire pentru spitalizare și intervenții chirurgicale în valoare de până la 100.000 de lei pe an când se întâmplă un accident sau apare o boală. Suma crește cu 20.000 de lei după fiecare an în care nu a fost nevoie de asigurare și, implicit, nu au fost acoperite cheltuieli medicale, ajungând până la 200.000 de lei. Totodată, românii care optează pentru mai multă protecție prin Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe pot primi în plus până la 500.000 de lei, bani pe care îi pot folosi oricum au nevoie, fără să fie nevoie de justificarea cheltuielilor. 

Astfel, cu un cost care pornește de la numai 5 lei pe zi, clienţii beneficiază de sprijinul financiar de care au nevoie pentru spitalizare şi intervenţii chirurgicale, inclusiv în situații grave, în funcție de nivelul de protecție ales. Asigurarea include totodată serviciul de tip a doua opinie medicală, care asigură acces la peste 500 de medici din 90 de centre medicale de renume din Europa, Israel și SUA, pentru cea mai bună soluție de diagnostic și tratament. Iar când apar probleme ușoare de sănătate sau vizita la medic nu e posibilă imediat, cum ar fi în vacanțe departe de casă, pe timpul nopții sau de sărbători, asigurarea oferă acces imediat la un medic Regina Maria prin chat pe Whatsapp sau în aplicația mobilă Regina Maria

Asigurarea poate fi cumpărată într-un proces 100% digital, în baza unei discuții online cu unul dintre cei 1.600 de consultanți financiari din toată țara. Mai departe, prin aplicația mobilă NN Direct, clienții au acces în orice moment, direct pe telefon, la toate informațiile despre asigurarea lor, pot face plăți și își pot actualiza datele personale. Iar când apare o problemă de sănătate și au nevoie de spitalizare sau de o intervenție chirurgicală, clienții pot anunța situația prin aplicația NN Direct, în câțiva pași simpli care durează doar câteva minute. Costurile de spitalizare și tratament sunt plătite de NN direct către centrul medical atunci când clienții se tratează în rețeaua NN, care include în total aproximativ 275 de spitale și clinici private partenere din România și din străinătate. Iar când aleg spitale și clinici din afara rețelei, clienții primesc o sumă de bani pe care o pot folosi oricum au nevoie.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0