Banca de Export Import a României – EximBank SA devine  Exim Banca Românească SA

Banca de Export Import a României – EximBank SA devine Exim Banca Românească SA

Banca de Export Import a României – EximBank SA va deveni Exim Banca Românească din 10 mai 2023, modificarea denumirii băncii și schimbarea emblemei băncii fiind aprobate astăzi de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor EximBank.

”Am recurs la această schimbare pentru că, deși în cei peste 30 de ani de activitate EximBank și-a extins considerabil aria de adresabilitate, denumirea a rămas aceeași fiind limitativă și nișată, fără să reflecte activitatea reală a băncii. Este și motivul pentru care brandul EximBank s-a fixat în memoria colectivă asociat cu <banca exportatorilor>. Acum că EximBank este o bancă universală, după fuziunea cu Banca Românească, era absolut necesară adoptarea unei noi identități care să marcheze extinderea adresabilității și către persoanele fizice. Ca atare, am considerat că este important să facem mult mai vizibil acest lucru, iar, pentru aceasta, aveam nevoie de un nou brand care să reflecte tot ceea ce suntem acum: o nouă bancă românească de top, un partener de banking de încredere pentru toată lumea, persoane fizice sau juridice, inclusiv exportatori. Adică Exim Banca Românească”, a spus Traian Halalai, președintele exevutiv al EximBank. 

Noua identitate de brand are ca element central fuziunea dintre cele două bănci, valorificând notorietatea celor două branduri – prin păstrarea prescurtării Exim și alăturarea denumirii Băncii Românești, menține în mare parte elementele vizuale consacrate ale EximBank, dar include în paleta de culori tricolorul (roșu, galben și albastru) pentru accentuarea „naționalității” băncii și promovarea valorilor românești. 

EximBank este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit după active. Banca oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate, adaptate nevoilor acestora. EximBank operează o rețea națională de distribuție de 83 de sucursale și 26 de Centre de Afaceri, acestea din urmă fiind dedicate exclusiv companiilor, rețea care îi permite să fie aproape de clientela de retail și corporate și să implementeze diverse programe de dezvoltare românești și europene. 

Independent de componentele specifice unei bănci universale, EximBank continuă să acționeze pe segmentul garanțiilor și asigurărilor de stat, conform mandatului primit din partea statului român.

Repere istorice:

1992 – Banca de Export-Import a României este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, având ca acționar majoritar statul român și funcționând ca agenţie de export.

2005 – EximBank devine bancă comercială, dedicată exclusiv segmentului corporate, oferind produse de finanțare, garantare și asigurare.

2019 – EximBank și National Bank of Greece semnează acordul de achiziție a 99,28% din Banca Românească. Odată cu îndeplinirea cerințelor obligatorii de reglementare și a celorlaltor elemente prevăzute în acord, în ianuarie 2020, au fost întrunite toate condițiile pentru încheierea tranzacției. Tranzacția nu a implicat nicio finanțare de la bugetul de stat.

2020 – EximBank urcă, în premieră, în Topul celor mai mari 10 bănci după active din România (de pe poziția 21 în 2012).

2022 – EximBank intră în categoria instituțiilor de credit de importanță sistemică.

Ianuarie 2023 – EximBank intră pe piața de retail din România, devenind o bancă universală cu servicii complete, și urcă pe locul 8 în Topul băncilor după activele administrate.

Mai 2023 – EximBank devine Exim Banca Românească.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0