Banca Transilvania lansează un centru online de research, cu acces liber la analizele macroeconomice

Banca Transilvania lansează un centru online de research, cu acces liber la analizele macroeconomice

Banca Transilvania lansează un centru online de research, unde sunt disponibile rapoarte de analiză macroeconomică, accesul la acestea fiind fie direct pe site, fie prin e-mail, pe bază de abonare.

Rapoartele prezintă evoluțiile curente macrofinanciare din România, Zona Euro, SUA, economia mondială, precum şi perspectivele, trendurile pe termen scurt şi mediu. Realizarea lor presupune culegerea de informații, prelucrarea acestora şi sinteza rezultatelor, cu prezentarea factorilor care influențează comportamentul piețelor, sectoarelor și economiei per ansamblu.

Prin intermediul acestora, BT contribuie la educaţia financiară a publicului larg, ajutând la luarea unor decizii de investiţii sau de consum cât mai fundamentate. Din 2014, când a fost lansat serviciul de analiză, au fost realizate peste 4.500 de astfel de rapoarte.

În funcţie de subiect, rapoartele sunt următoarele:

  • BT Daily: sinteza principalelor evoluții macro-financiare din România, Zona Euro și SUA;
  • BT Monthly: sinteza evoluțiilor macro-financiare externe și interne, respectiv scenariul macroeconomic central actualizat pe economia României;
  • BT Macro Focus: analiza evoluțiilor principalilor indicatori din economia românească;
  • BT Update: analiza lunară a sectorului bancar din România;
  • BT Titluri de stat: evoluțiile și perspectivele pieţei titlurilor de stat din România.

Echipa de research a Grupului Financiar Banca Transilvania este formată din: dr. Andrei Rădulescu – Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania; Irina Răilean – Head of Research, BT Capital Partners; Marius Mureşan – Analist investiţii, BT Asset Management şi Roland Nagy – Manager fond, BT Asset Management.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0