BCR: 217.000 de clienţi au un cont curent gratuit. Plus de 150% la utilizatorii de Mobile Banking

BCR: 217.000 de clienţi au un cont curent gratuit. Plus de 150% la utilizatorii de Mobile Banking

 Peste 217.000 de persoane, dintre care aproape 54.000 sunt elevi şi studenţi, şi-au deschis la BCR conturi curente cu costuri zero şi cu carduri de debit gratuite, de la introducerea acestei oferte comerciale, în februarie 2016, anunţă banca într-un comunicat remis presei.

De asemenea, tranzacţiile cu cardurile BCR au crescut în ultimul an, odată cu eliminarea comisioanelor tranzacţionale pentru cele mai importante operaţiuni, se mai arată în comunicat.

Peste 84% dintre tranzacţiile clienţilor persoane fizice s-au realizat în mediul on-line, la nivelul sistemelor POS instalate la comercianţi, precum şi prin cele 2.600 de ATM-uri şi multifuncţionale BCR disponibile în întreaga ţară, mai precizează banca.

Totodată, numărul de clienţi, persoane fizice, care folosesc Internet Banking, a crescut cu 30%, iar cel de utilizatori Mobile Banking, cu peste 150%.

Clienţii BCR au beneficiat de peste 44 de milioane de tranzacţii gratuite de la implementarea ofertei, în octombrie 2015, prin ATM-urile şi multifuncţionalele instalate în întreaga ţară.

Numărul tranzacţiilor efectuate prin sistemele POS instalate la comercianţi, de către clienţii BCR, a crescut cu 20%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

BCR mai precizează că peste 300.000 de clienţi noi au ales să-şi deschidă conturi la BCR, în 2016, ceea ce ar confirma nevoia populaţiei României de a accesa serviciile bancare.

De asemenea, indicele de satisfacţie a clienţilor BCR, în raport cu serviciile băncii, a crescut cu peste 10%, comparativ cu anul 2015, conform celui mai recent studiu al Erste Grup, care analizează gradul de mulţumire a clienţilor.

Suntem extrem de bucuroşi că strategia noastră de creştere a gradului de accesibilitate a populaţiei la produsele bancare dă roade. Considerăm că educaţia financiară începe, în primul rând, prin acces gratuit la servicii bancare. Contul curent cu comision zero şi cardul de debit gratuit ataşat acestuia sunt principalele instrumente prin care oricine poate beneficia de astfel de servicii, de la elevi, până la salariați sau pensionari. În plus, măsura eliminării comisioanelor tranzacţionale pentru cele mai importante tranzacţii cu cardul a dus la creşterea vizibilă a operaţiunilor şi, suntem convinşi, la o reaşezare a încrederii clienţilor noştri. Este responsabilitatea noastră, ca cea mai mare bancă din România, sa susţinem prosperitatea clienţilor noştri şi să contribuim la construcţia unui sistem stabil şi de încredere într-o piaţă imprevizibilă”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail BCR.

Introdus în oferta comercială în februarie 2016, contul curent BCR cu comisioane zero oferă posibilitatea oricărei persoane să-şi deschidă un cont curent bancar cu card de debit gratuit, fără niciun fel de taxe bancare. Astfel, oferta comercială vine cu zero comision de administrare a contului curent, zero comision de administrare a cardului de debit ataşat, zero comision de retragere la bancomatele BCR şi zero comision de interogare la bancomatele BCR.

BCR este prima bancă din România care a decis să ofere, în mod proactiv, soluţii comerciale sustenabile pentru reducerea costurilor suportate de către clienţii săi. Aproape 200.000 de clienţi ai BCR au beneficiat, începând cu 2009, de refinanţări, restructurări sau ajustări de costuri, aceasta fiind şi una dintre soluţiile găsite de bancă pentru optimizarea bugetului personal. Practic, în ultimii şapte ani, credite în volum de peste 4,5 miliarde lei au intrat într-un proces de reducere de costuri.

BCR a inaugurat la Bucureşti, pe 20 octombrie, Centrul de Dialog Financiar, un concept nou de sucursală care reprezintă concretizarea unui altfel de model de comunicare bancară, bazată pe educaţia financiară.

Potrivit celui mai recent studiu realizat de BCR în octombrie 2016, intitulat „Românii şi educaţia financiară”, 42% dintre români se aşteaptă ca educaţia financiară să fie oferită de bănci şi specialişti în finanţe, în timp ce numai 18% cred că ar trebui să fie predată în şcoală şi familie (13%). Totodată, sondajul mai arată că doar 1 din 5 români declară că are un cont de economii sau un depozit bancar şi doar 1 din 4 îşi face un plan de cheltuieli amănunţit, în scris.

Banca Comerciala Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 miliarde EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0