BCR report: încă 7 zile aproape de clienţii săi

BCR report: încă 7 zile aproape de clienţii săi

După cum deja ne-au obişnuit, cei de la BCR au prezentat la sfârşit de săptămână un rezumat în cifre al celor mai importante aspecte ale activităţii băncii în această primă săptămână a României în *Stare de alertă*. Iată cum arată acesta:

  • peste 31.000 de amânări de plată a ratelor implementate, din aproximativ 36.000 de cereri depuse de către persoanele fizice;
  • peste 18.000 de clienți persoane fizice cu probleme la plata creditelor au fost apelați telefonic, printr-un program special, pentru a fi consiliați asupra opțiunilor pe care le au, inclusiv amânarea la plată, prin soluțiile BCR sau cele disponibile prin OUG, cu explicarea avantajelor sau dezavantajelor pe principii de educație financiară;
  • aproximativ 1.700 de amânări la plată a ratelor, operate de clienți direct în George, prin fluxul special disponibil în magazinul aplicației, disponibil din 30 aprilie;
  • aproximativ 1.330 de amânări la plată a ratelor, preluate automat de la clienți prin noul robot telefonic (IVR) disponibil în ContactCenter, aproape o triplare față de prima săptâmână de funcționare;
  • 5 minute, media de așteptare pentru răspuns în Contact Center, în scădere de la 11 minute, săptămâna trecută;
  • 100 de cereri pentru virarea pensiei pe card, primite în Contact Center, până în prezent, prin noul flux special ce permite activarea încasării pensiei pe card fără deplasare la bancă sau la ghișeu Caselor de Pensii, cu livrarea acasă a cardului;
  • 3 sucursale redeschise în centre comerciale, primele după izbucnirea pandemiei: Mall Sinaia, Ikea Pallady & Ikea Baneasa, cu respectarea strictă a reglementărilor în vigoare. În rest, toate sucursalele bancare BCR sunt complet funcționale (excepție, o serie de unități bancare care își desfășoară activitatea în mall-uri și unele clădiri de birouri, a căror activitate e suspendată total);
  • 8 colegi din Oradea au început pregătirea pentru un nou centru regional de Contact Center, primele 3 centre regionale fiind complet operaționale începând din 5 mai (Iași, Timișoara, Cluj);
  • aproximativ 130.000 de carduri noi sau reînnoite au fost expediate prin curier la domiciliul clienților, pe cheltuiala băncii, începând cu 21 martie;
  • 100.000 de conturi George deschise digital, prag depășit în această săptămână;
  • 8.722 de conturi de PFA deschise printr-un flux simplificat, din care 350 în ultima săptămână;
  • 730.000 de Euro este suma totală a finanțărilor pentru ONG-uri, cu dobândă zero pentru anul 2020, pe care o punem la dispoziție ca măsură de sprijin în contextul pandemiei COVID-19. Dobânda este subvenționată de Fundația Erste.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0