CEC Bank lansează programul de recompense MasterCard Rewards

banci1

CEC Bank a anunţat lansarea programului de recompense „MasterCard Rewards”, care se adresează tuturor utilizatorilor de carduri emise de CEC Bank sub sigla MasterCard, care pot să acumuleze puncte bonus, prin utilizarea cardului pentru plăţile la comercianţi, inclusiv la magazinele online.

Pentru punctele bonus acumulate, utilizatorii de carduri primesc diverse premii cuprinse în Catalogul Programului de recompense MasterCard. Clienţii vor acumula un punct bonus pentru fiecare doi lei cheltuiţi la comercianţi cu cardul de credit CEC Bank MasterCard şi respectiv patru lei cu orice card de debit CEC Bank MasterCard.

„Acest program rasplateste fidelitatea clientilor utilizatori de card si le ofera posibilitatea de a beneficia de cadouri atractive, suplimentar avantajelor asigurate de produsele de card aflate in portofoliul CEC Bank, fiind o componenta a strategiei noastre de loializare si de crestere a calitatii serviciilor oferite clientilor”, a spus preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, citat într-un comunicat al bănci.

„MasterCard Rewards este un program de loialitate gandit pe termen lung, care recompenseaza comportamentul posesorilor de carduri, determinandu-i sa le foloseasca mai mult pentru plata la POS sau pe internet, prin acordarea de puncte de loialitate pentru fiecare tranzactie. Pentru banca, MasterCard Rewards este un instrument eficient de diferentiere, loializare si atragere de noi clienti. Suntem increzatori ca beneficiile acestui nou program rezultat in urma parteneriatului foarte bun pe care il avem cu CEC Bank vor fi apreciate de clientii bancii”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Romania si Moldova, MasterCard Europe.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0