BNR a obţinut un profit de 696 mil. lei în 2012

download

BNR anunţă în raportul anul că pentru al şaselea an consecutiv a înregistrat un rezultat financiar pozitiv, constând într-un profit de 696,1 milioane lei, cu 131 la sută mai mare decât
profitul anului precedent. Creşterea profitului s-a datorat, în principal, unui management performant al operaţiunilor de administrare a activelor şi pasivelor în valută, dar şi operaţiunilor de politică monetară, care, spre deosebire de anul anterior, au generat profit, în condiţiile în care, din această perspectivă, BNR s-a situat pe o poziţie de creditor faţă de sistemul bancar pe tot parcursul anului 2012, se arată în document.

Rezultatul pozitiv a fost determinat de profitul operaţional din administrarea activelor şi pasivelor în valută (+1,734 miliarde lei) şi din operaţiunile de politică monetară (+217,1 milioane lei), diminuat cu pierderea din reevaluarea activelor şi pasivelor în valută (-860,3 milioane lei), din emisiunea monetară şi decontarea plăţilor (-5,3 milioane lei) şi din alte operaţiuni (-389,7 milioane lei).

„În activitatea BNR există o preocupare permanentă pentru administrarea eficientă a resurselor aflate la dispoziţia sa, astfel încât în anul 2012 cheltuielile de funcţionare au scăzut cu circa 2 la sută în termeni reali faţă de anul precedent, raportul dintre cheltuielile de funcţionare şi veniturile totale s-a redus de la 9,9 la sută în anul 2011 la 7,0 la sută în 2012, iar raportul dintre cheltuielile de funcţionare şi veniturile nete ale BNR a scăzut de la 131 la sută în anul 2011 la 57,5 la sută în anul 2012”, se mai arată în raport.

Potrivit Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale, cota de 80 % din veniturile nete ale BNR (556,9 milioane lei) a fost virată la bugetul de stat, iar profitul rămas a fost repartizat astfel: 83,5 milioane lei au fost destinate majorării rezervelor statutare; 41,8 milioane lei au fost utilizate pentru constituirea unor surse proprii de finanţare a investiţiilor; 13,9 milioane lei pentru fondul de participare a salariaţilor la profit, iar 14.000 lei pentru rezerve la dispoziţia Consiliului de administraţie.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0