Cosmin Vladimirescu, General Manager, România, MasterCard:  Salutăm adoptarea legii cash-back

Cosmin Vladimirescu, General Manager, România, MasterCard: Salutăm adoptarea legii cash-back

Cosmin Vladimirescu, GM MasterCardLa data de 10 mai, legea cash-back a fost adoptată, urmând a le permite comercianţilor să deburseze numerar la cererea clienţilor lor deţinători de carduri. Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare în această săptămână, începând cu data de 20 mai. Proiectul, iniţiat de deputatul UDMR Zsolt Molnar, prevede de asemenea introducerea obligativităţii de acceptare a plăţilor cu cardul la un prag coborât faţă de legislaţia curentă, de la 100.000 euro anual la 10.000 euro anual.

MasterCard a susţinut activ şi promovat proiectul de lege, inclusiv în cadrul dezbaterilor din comisiile Camerei Deputaţilor, dat fiind ca iniţiativa are potenţialul de a creşte gradul de acceptare a cardurilor, preponderent în mediul rural, unde gradul de penetrare al acestora este unul foarte mic.

Salutăm adoptarea legii cash-back, care va impulsiona dezvoltarea infrastructurii POS cu precădere în mediul rural, accelerând educarea graduală a comunităților asupra utilizării cardurilor. Un prim pas în acest sens il reprezintă chiar accesul la o valoare limitată de numerar prin intermediul POS-urilor. MasterCard a susținut această inițiativă legislativă încă de la primele discuții și ne bucurăm să vedem că proiectul a fost adoptat cu aplicabilitate asupra comercianților cu o cifră de afaceri anuală de peste 10.000 euro (mulți dintre aceștia în mediul rural sau urban mic). Dorim să reafirmăm că nu există niciun cost asociat comercianților pentru implementarea POS-urilor si a serviciului de cash-back, costurile fiind suportate de băncile acceptatoare.

Pentru ca implementarea să fie cât mai eficientă și rapidă, MasterCard își anunță disponibilitatea de a oferi o derogare pentru aceste costuri până la finele anului. De asemenea, dorim sa contribuim activ cu expertiza noastră în cadrul discuțiilor pe marginea normelor metodologice ale legii, alături de toate părțile implicate, în directia implementării transparente și eficiente a acestui sistem.

MasterCard va continua să încurajeze inițiativele care vizează extinderea infrastructurii de acceptare a cardurilor, o necesitate a pieței locale, cu impact pozitiv la nivelul întregii economii. Credem că legea cash-back reprezintă un pas firesc în această direcție a fiscalizării economiei, încurajând transparența, dezvoltarea sustenabilă și progresul prin utilizarea pe scara largă a plăților electronice”

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0