Creşterea economică şi efectul de bază. De la record la frânare

Institutul Național de Statistică a confirmat estimarea-semnal anunțată pentru trimestrul III 2017, nivelul record la creşterii economice, de 8,8% pe seria brută şi 8,6% pe seria ajustată sezonier. Consecinţă directă, rezultatul PIB pe primele nouă luni ale anului în curs s-au situat la 7% pe seria brută şi 6,9% pe seria ajustată sezonier.

Faţă de rezultatele precedentelor zece trimestre, valoarea PIB obţinută în perioada iulie-septembrie 2017 este cea mai ridicată, prin raportare la perioada anterioară. Deşi datele trimestriale au fost recalculate în sus pentru trimestrul 1 şi trimestrul 2 din acest an, de la 1,8% şi, respectiv, 1,7%, până la pragul de 2%, pentru trimestrul 3 a fost consemnată o majorare de 2,6%.

Dacă se face legătura cu faptul că în T3 2016, avansul economic trimestrial s-a situat la cea mai mică valoare din ultimii trei ani ( dacă facem abstracţie de stagnarea din T2 2015), rezultă că efectul de bază a a dus la amplificarea cifrelor calculate pentru creşterea economică. În valori ajustate sezonier, însă, diferenţele dintre trimestrele acestui an nu mai apar atât de evidente.

Produsul Intern Brut trimestrial pe primele nouă luni din 2017 (date ajustate sezonier)

Perioada                                     Trim. 1              Trim. 2              Trim.3              9 luni 2017

PIB  (miliarde lei)                    205,23              209,32               214,98              629,53
% aceeași perioadă 2016         5,8                      6,1                      8,6                    6,9

Sursa: INS

Atenţie, însă, în mod simetric, pe trimestrul IV 2017 efectul de bază va fi net defavorabil ( valoarea de doar +0,3% din T3 2016 a fost urmată de un mult mai consistent +1,7% în T4 2016), motiv pentru care vom avea, foarte probabil, cea mai mică valoare a creşterii economice trimestriale aşa cum a fost ea prezentată în tabelul de mai sus.

De altfel, în prognoza de toamnă a Comisiei Naţionale de specialitate, utilizată la fundamentarea bugetului pe 2018, a fost estimat un rezultat de 6,1% al creşterii economice pentru anul în curs. Tradus pentru trimestrul patru, cel care are şi cea mai mare pondere în rezultatul anual, rezultă că vom asista la o scădere pronunţată a ritmului de creştere, undeva în jur de 4,5%.

Practic, viteza de creştere a economiei se va reduce destul de abrupt undeva la jumătate faţă de trimestrul anterior, ceea ce ar trebui să pună în gardă factori de decizie şi să limiteze angajamentele asumate prin bugetul pe 2018. Buget care va fi adoptat sub impresia rezultatului-record de 8,8%, obţinut, după cum arătam, în condiţii speciale de dispunere a indicatorilor statistici.

În fine, dar nu în ultimul rând, dacă tot am făcut referire la efectul de bază, trebuie să reţinem că depăşirea „planului” din 2017 ( reamintim că s-a plecat la drum cu o estimare pentru avansul PIB de 5,2%, majorată ulterior la 5,6% şi acum ajunsă la 6,1%) se va traduce într-o dificultate sporită pentru îndeplinirea obiectivului de creştere economică pe 2018.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0