Deciziile de la Washington ţin acţiunile pe minus

Indicii bursieri interni s-au depreciat pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de miercuri, în ton cu evoluţia principalelor pieţe europene. Rulajul a fost redus, sub 2,4 milioane EUR, expresie a incertitudinilor din sfera economiilor dezvoltate, cu impact nefavorabil pentru fluxurile de capital orientate către economiile emergente şi în dezvoltare. Indicele BET a scăzut cu 0,09%, până la 5 377,88 p., în timp ce indicele BET-C a pierdut 0,13%, până la 2 897,87 p.. Indicele BET-FI (mai corelat la pieţele internaţionale) a consemnat un declin de 0,43%, până la 25 137,69 p.. Titlurile FP au scăzut cu 0,08%, până la 0,6475 RON, în timp ce acţiunile BRD au pierdut 1,15%, până la 7,72 RON. Deprecieri au consemnat şi cotaţiile TGN (0,79%, până la 188,3 RON). Pe de altă parte, acţiunile SNP au crescut cu 0,66%, până la 0,4298 RON, în timp ce titlurile TLV au urcat cu 0,17%, până la 1,212 RON. În sfera SIF-urilor am asistat la evoluţii mixte: cel mai sever declin a fost consemnat de SIF1 (-2,4%, până la 1,21 RON), după decizia de finanţare a grupului Romenergo; deprecieri au înregistrat şi acţiunile SIF5 (0,6%, până la 1,43 RON); pe de altă parte, SIF2 şi SIF4 au închis în stagnare, la 1,245 RON, respectiv 0,7 RON; titlurile SIF3 au crescut cu 0,18%, până la 0,559 RON.

Acţiunile americane s-au depreciat, după ce Guvernatorul FED a semnalat planurile băncii centrale de ieşire graduală din expansionismul monetar fără precedent, încă din a doua jumătate a anului curent. Indicele S&P 500 a pierdut 1,4%, până la 1 628,93 p., în timp ce indicele Dow Jones a scăzut cu 1,4%, până la 15 112,19 p., pe un rulaj cu 6,8% peste media ultimelor 3 luni şi o volatilitate în creştere cu 0,2% (indicatorul VIX). Cele mai importante scăderi au fost înregistrate de companiile cu un nivel ridicat al randamentului dividendului, în contextul majorării dobânzilor la titluri de stat: Verizon (2,9%), AT&T (2,5%). De asemenea, companiile din sectoarele ciclice (bancar, imobiliar, etc) s-au depreciat, ca urmare a apropierii de final a perioadei banilor ieftini: JPMorgan (1%), Citigroup (1%), Bank of America (0,6%), D.R. Horton (3,9%), Lennar Corp. (3,7%). Titlurile Sprint au pierdut 4,4%, după ce Dish Network a anunţat că nu va propune o nouă ofertă de preluare. Deprecieri importante au consemnat şi companiile din industrie: Alcoa (1,2%), Boeing (1,8%), General Electric (1,4%). Pe de altă parte, cotaţiile Adobe Systems au crescut cu 5,6%, ca urmare a evoluţiei favorabile a rezultatelor financiare. Titlurile FedEx au urcat cu 1,1%, după comunicarea previziunilor de rezultate pentru anul fiscal 2014. Aprecieri au consemnat şi acţiunile Nvidia (3,1%), pe fondul planurilor de vânzare de licenţe tehnologice.

Titlurile europene s-au depreciat, în aşteptarea deciziilor de politică monetară din Statele Unite, dar şi pe fondul informaţiilor din sfera companiilor. Indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600 a scăzut cu 0,2%, până la 292,36 p., în timp ce indicele EuroStoxx 50 a pierdut 0,6%, până la 2 683,98 p.. Indicii DAX 30, FTSE 100 şi CAC 40 au consemnat ritmuri de declin de 0,4%, 0,4%, respectiv 0,6%. Companiile din sectoarele ciclice s-au depreciat, pe fondul semnalelor de apropiere de final a perioadei banilor ieftini, cele mai severe ritmuri de declin fiind consemnate în sectorul bancar: Deutsche Bank (1,5%), Commerzbank (1,5%). Băncile din Suedia cu înregistrat scăderi mai ample, pe fondul deciziei statului de a reduce participaţia la una din bănci: Nordea (4,7%), SEB (3,5%), Swedbank (1,8%). Unele companii din sectorul de construcţii au scăzut, ca urmare a intrării în faliment a Alpine Holding: FCC (5,2%), Heidelberg Cement (2,2%). De asemenea, companiile din sectorul auto au continuat să se deprecieze: VW (1,6%), BMW (1,5%). Cotaţiile BT Group au pierdut 1,8%, după ce Guvernul britanic l-a nominalizat pe CEO pentru şefia Ministerului Comerţului. Scăderi au prezentat şi titlurile Konecranes (6,7%), pe fondul reducerii previziunilor de rezultate pe anul curent. Pe de altă parte, acţiunile Nokia au crescut cu 3,4%, ca urmare a speculaţiilor cu privire la posibila preluare de către compania Huawei Technologies. Cotaţiile Alcatel-Lucent s-au apreciat cu 6,2%, pe fondul anunţului unor noi planuri de restructurare (vânzări de active pentru reducerea gradului de îndatorare).

Cotaţiile asiatice se depreciau, pe fondul semnalelor emise de FED, dar şi a evoluţiei nefavorabile a indicatorilor macro-financiari din China (declinul industriei prelucrătoare, majorarea costurilor de finanţare). Indicele regional MSCI Asia Pacific scădea cu 3,6%, până la 128,29 p.. Indicele Shanghai Compozit se deprecia cu 2,1%, în timp ce indicii niponi Topix şi Nikkei 225 scădeau cu 1,3%, respectiv 1,7%. Indicii NZX 50, Kospi şi ASX 200 consemnau ritmuri de declin de 1,1%, 2%, respectiv 2,1%. Cele mai importante ritmuri de declin erau înregistrate de companiile din sectoarele bancar şi imobiliar din China, pe fondul intensificării semnalelor de criză de lichidităţi: ICBC (3,2%), China Construction Bank (3,9%), China Overseas Land (3,6%). De asemenea, companiile cu expunere pe economia americană scădeau, ca urmare a apropierii de final a perioadei banilor ieftini: Canon (1,1%), James Hardie (2,8%), Samsung Electronics (2,9%). Nu în ultimul rând, declinul cotaţiilor internaţionale la bunuri determina deprecierea companiilor producătoare de materii prime: BHP Billiton (2,6%), Inpex (3,7%), Zijin Mining (5,3%).

Dr. Andrei RĂDULESCU

Senior Investment Analyst

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0