Dumitraşcu: Noua strategie energetică trebuie să răspundă intereselor companiilor şi ale consumatorilor

Composing power generation and electricity transmission

Viitoarea strategie energetică naţională trebuie să răspundă intereselor mediului privat şi ale consumatorilor casnici, mai degrabă decât celor ale statului, a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, la o conferinţă de specialitate.

„Cred că este nevoie de o nouă strategie energetică Suntem în faza în care compilăm ideile pentru a face un caiet de sarcini. Strategia nu trebuie să răspundă intereselor Departamentului (pentru Energie – n.r.), ci trebuie să răspundă intereselor mediului privat, consumatorilor casnici”, a afirmat Dumitraşcu. El a spus că strategia energetică actuală, elaborată în urmă cu peste patru ani de Guvern, este deja depăşită, şi se impune o alta, „anticipativă” şi adaptată noilor condiţii economice.

Dumitraşcu a mai spus că dacă producţia Romgaz nu ar fi scăzut în ultimii 10-12 ani, România nu ar mai fi importat gaze.

„La Romgaz era nevoie de o creştere a performanţei. Noi am ţinut morţiş ca în planul de administrare principalul obiectiv să fie stoparea scăderii producţiei. Dacă Romgaz şi-ar fi pastrat producţia de acum 10-12 de ani, importurile României ar fi fost aproape zero”, a spus Dumitraşcu. El a arătat că media scăderii produţiei a fost de 4,7 – 4,8% an de an şi a adăugat că principalul obiectiv al planului de administrare al Romgaz este stoparea acestei scăderi.

Compania Romgaz este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0