Elevator Lab : Raiffeisen Bank continuă să investească în parteneriate cu startup-urile fintech pentru a dezvolta proiecte inovatoare

Elevator Lab : Raiffeisen Bank continuă să investească în parteneriate cu startup-urile fintech pentru a dezvolta proiecte inovatoare

Raiffeisen Bank România în parteneriat cu Raiffeisen Bank Bulgaria lansează Elevator Lab Challenge “Advanced Analitics and Loyalty Solutions for Companies Track”,  o nouă ediţie a programului de parteneriat  global al Raiffeisen Bank Internaţional (RBI) care sprijină dezvoltarea statup-urilor şi companiilor de fintech din întreaga lume. Anul acesta programul ajuta statup-urile fintech ce deţin soluţii în domeniile de analiza de date sau loializare să dezvolte proiecte pilot cu Raiffeisen Bank. Cei interesaţi pot aplica începând de astăzi, 26 mai, pe site-ul programului https://elevator-lab.com/partnership-program/track-analytics-loyalty/ .
Programul de parteneriate Elevator Lab le oferă statup-urilor fintech oportunitatea de a lucra cu experţi şi mentori din industria bancară, cât şi acces la informaţiile necesare pentru a testa produsele într-un proiect pilot. În urma selecţiei realizate pe parcursul programului, cele mai bune două fintech-uri vor beneficia de sprijinul financiar necesar pentru a dezvolta un proiect pilot cu una dintre cele 2 ţări (RO sau BG) în domeniul analizei avansate de date sau al programelor de loializare pentru companii.
Experţi din cadrul conducerii executive, segmentelor de business şi reprezentanţi ai departamentelor IT din cele trei bănci (Ro, Bg, RBI) se vor alătura programului încă de la început pentru a asigura echipelor participante atât sprijinul necesar dezvoltării, cât şi pentru a propune soluţii pentru îmbunătăţirea produselor.
Mai mult, pe durata celor 3 – 4 luni de pilotare din cadrul programului, cele două fintech-uri selectate vor avea oportunitatea unică de a-şi testa soluţiile pe piaţa bancară, într-un mediu şi în având acces la date reale într-un mod securizat.

Cine se poate înscrie în program?
Fintech-uri globale “later stage” şi startup-uri tech, care au dezvoltate produse sau tehnologii inovatoare în domeniul analizei avansate de date (analiza datelor multicanal, modele de profilare a riscului clienţilor funcţie de modul de tranzacţionare analitice predictive de vânzări pentru achiziţia de noi clienţi) sau în domeniul programelor de loializare (B2B2C, platforme/ portaluri/marketplaces de loializare, programe de loializare omnicanal, tehnologii de management a soluţiilor de loializare) sunt invitate să aplice începând de azi pe site-ul oficial.
Aplicaţiile înscrise în program vor fi evaluate de membrii juriului care fac parte din Comitetele de inovare ale Raiffeisen Bank Internaţional şi Boardul băncilor subsidiare din Bulgaria şi România, care găzduiesc programul “Advanced Analitics and Loyalty Solutions for Companies Track” în cadrul Elevator Lab 2020. Semifinala va avea loc în luna septembrie şi va include sesiuni video la distanţă (remote) ale candidaţilor selectaţi. Participanţii selectaţi pentru faza finală vor fi invitaţi la evenimentul “Gala Finaliştilor”, care este programată pentru sfârşitul lunii Septembrie, în Bucureşti, şi în cadrul căreia două din cele mai bune fintech-uri vor fi selectate să lucreze cu băncile participante.
La sfârşitul proiectului “proof of concept”, participanţii la ediţia locală vor fi invitaţi la evenimentul „Demo Day” (programat să se ţină în primăvara anului 2021), unde vor avea posibilitatea să prezinte rezultatele proiectului pilot în fata reprezentanţilor RBI, Elevator Venues (investitori fintech) cât şi a reprezentanţilor Raiffesen din mai multe tari. De asemenea, aceştia vor avea oportunitatea unică de a începe o colaborare de lungă durată cu RBI şi de a-şi promova produsul în toate ţările în care este prezent Grupul Raiffeisen.
Înscrierile pentru ediţia locală a programului de parteneriate fintech „Elevator Lab Partnership Program” sunt deschise între 26 mai şi 26 iunie pe site-ul programului – https://elevator-lab.com/partnership-program/track-analytics-loyalty/.
„Elevator Lab Challenge” se desfăşoară în România şi Bulgaria ca parte a celui mai mare program de parteneriat între fintech-uri şi companii din Europa Centrală şi de Est, Elevator Lab, organizat de Raiffeisen Bank Internaţional. Anul acesta partenerii pricipali ai programului în România sunt TechHub şi Asociaţia Română de Fintech (ROFintech).
În 2018, Raiffesein Bank România, în parteneriat cu TechHub Bucharest, a organizat Elevator Lab Challenge, un program local de selecţie pentru programul global Elevator Lab. 8 dintre fintech-urile înscrise în Challenge au participat într-un Demo Night din care au ieşit câştigători ieşenii de la ThinkOUT.
În 2019, România a găzduit Elevator Lab Bootcamp, un program educaţional organizat împreună cu TechHub Bucharest, ce a constat în sesiuni intensive de training în care participanţii au învăţat de la antreprenori cu experienţă cum să construiască un startup de la zero, cum pot să transforme ideea lor într-un produs minim viabil (MVP) şi care sunt resursele de care au nevoie pentru a face asta.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0