Endava își consolidează prezența în Pitești, Sibiu și Timișoara prin deschiderea unor noi spații de lucru

Endava își consolidează prezența în Pitești, Sibiu și Timișoara prin deschiderea unor noi spații de lucru

  • Noile centre sunt special gândite să răspundă modului de lucru hibrid imlementat de companie la nivel global

Endava, compania britanică de software, prezentă pe piața IT din România cu 11 centre în Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureș și Timișoara își consolidează prezența în Pitești, Sibiu și Timișoara prin mutarea în trei noi spații de lucru. În prezent, compania are peste 3.500 de angajați în România, care lucrează pentru diverși clienți din industrii precum procesare de plăți, servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom), retail sau logistică.

România reprezintă una dintre cele mai importante piețe de dezvoltare pentru Endava, datorită prezenței în număr mare a inginerilor software și a interesului sporit pentru domeniu, dar și a uneia dintre cele mai bune infrastructuri de internet din Europa. În ultimii ani, compania s-a aflat într-un proces continuu de extindere a echipei, fapt care a determinat necesitatea existenței unor spații de lucru mai mari și mai moderne în Pitești și Timișoara, unde Endava este prezentă de 6 ani, respectiv, 3 ani. În Sibiu, oraș spre care Endava și-a anunțat extinderea în urmă cu un an, a fost inaugurat primul birou al companiei, centrul local fiind anterior localizat într-un spațiu de co-working.

„Dezvoltarea constantă a companiei se bazează pe sinergia dintre oameni, pasiune, inovație, tehnologie și implicarea în diferitele comunități locale. Noile spații de birouri le subliniază pe fiecare dintre acestea, susținând, în același timp, planurile noastre strategice, de extindere la nivel local și național. Ne bucurăm că ne-am consolidat prezența pe piețele locale din România prin deschiderea noilor spații de birouri și că, de anul acesta, avem un centru permanent și în Sibiu, acolo unde am întâlnit o comunitate pasionată de tehnologie, cu un potențial imens de dezvoltare”, a declarat Iulian Tatarcan, Cluster Manager Endava pentru Sibiu, Brașov, Timișoara, Pitești și Craiova.

Noile birouri se aliniază la modul de muncă hibrid, implementat de către companie la nivel global, asigurând condiții ideale de desfășurare a activităților în echipă. Spațiile sunt dotate cu săli moderne de lucru și tehnologie de ultimă generație, toate sub egida unui design modern, care îmbină diferite tematici creative. Angajații au flexibilitatea de a decide câte zile vor munci de la birou și câte de acasă, în funcție de proiectele în care sunt implicați. Fiecare birou va putea fi rezervat individual, astfel încât cei care vin la sediu să fie siguri că au un loc disponibil, adaptat nevoilor lor și ușor accesibil prin poziționare în oraș și accesul ușor la mijloacelor de transport disponibile.

„Prin atenția acordată noilor spații de birouri, ne dorim să încurajăm și să sprijinim echilibrul între viața profesională și cea personală a angajaților noștri. Noile spații Endava deschise în Pitești, Sibiu și Timișoara au fost gândite să susțină modelul de lucru hibrid. Adaptabilitatea este una dintre valorile principale în cultura noastră și ea se reflectă atât în design-ul noilor birouri cât și în programele de dezvoltare profesională și personală”, a completat Roxana Cîrcu, Regional Manager, Endava Central Europe.

Noile sedii Endava se află în Pitești, în complexul Business Forum, Corp A; în Sibiu, în spațiul fostului complex Trei Stejari și în Timișoara, în UBC o a patra clădire de birouri premium din cadrul ansamblului Iulius Town.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0