Erste Bank cumpără acţiuni BCR la preţul de 0,75 lei

Bankenlogos, ERSTE Bank Photo: Michaela Bruckberger

Erste Bank Group, acţionarul majoritar al BCR, a anunţat lansarea unei oferte permanente pentru acţionarii minoritari ai băncii româneşti (cu excepţia SIF Oltenia), la un preţ de 0,75 lei pe acţiune.

Banca precizează că, spre deosebire de ofertele anterioare de cumpărare lansate de către Erste Group, noua ofertă este pe termen nelimitat, oferind un preţ initial pe acţiunea deţinută de acţionarii minoritari de 0,75 RON. Preţul iniţial este valabil pentru perioada 8 martie 2013 – 30 iunie 2013, urmând a fi ajustat trimestrial.

Erste Group deţine o participaţie de 93,57% la BCR. Ultima ofertă pentru acţionarii minoritari s-a derulat în perioada septembrie – octombrie 2012.

În ultimii ani, Erste a cumpărat majoritatea participaţiilor deţinute la BCR de către acţionarii minoritari, precum salariaţi şi patru SIF-uri, singurul acţionar minoritar important rămânând SIF Oltenia, cu o cotă de 6,3% din acţiunile băncii.Prospectul integral al noii oferte poate fi consultat pe http://www.bcr.ro/ro/investitori/structura-actionariat/oferta-voluntara-EGB.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0