Euroins Romania anunţă indicatorii operaţionali din prima jumătate a anului 2020 şi o nouă mărire de capital

Euroins Romania anunţă indicatorii operaţionali din prima jumătate a anului 2020 şi o nouă mărire de capital

Euroins România Asigurare Reasigurare SA anunță indicatorii operaționali pentru prima jumătate a anului. Astfel, Euroins România a raportat pentru 30 iunie 2020 o creștere cu 8% a numărului de poliţe vândute în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Valoarea primelor brute scrise a fost de 662,2 milioane lei, în creștere cu 7% de la an la an, în timp ce valoarea despăgubirilor plătite în prima jumătate a anului a crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, până la 504,5 milioane lei, pe fondul aprobării și rambursării despăgubirilor mai rapid după lansarea în aprilie a platformei online de constatare a daunelor, respectiv a îmbunătățirii activităţii servicului de call centre.

Euroins România a plătit cu 26% mai multe despăgubiri în primul semestru 2020 față de semestrul I 2019 și a continuat să îndeplinească cerințele de constituire a rezervelor prin creşterea rezervei de daună.

Valoarea medie a despăgubirii RCA plătită rămâne stabilă, cu o ușoară scădere de la an la an, ca urmare a eforturilor în controlul costurilor și a noilor procese de gestionare a creanțelor din cadrul companiei.

Rețeaua de ateliere cu contracte se extinde, iar Compania a semnat acorduri de colaborare cu parteneri importanți.

De asemenea, produsul Travel de asigurări de călătorie a avut vânzări bune în prima jumătate a verii, deoarece mulți români care călătoresc în stațiuni bulgare au optat pentru această asigurare premium, valabilă pentru mai multe călătorii.

Pe lângă acestea, numărul de petiții depuse la ASF România a scăzut cu 45% în august față de ianuarie 2020. Toate măsurile luate de companie în ultimele şase luni au avut ca obiectiv îmbunătăţirea serviciilor către clienţi şi păgubiţi şi de asemenea pentru a îndeplini recomandările reglementatorului.

Pe de altă parte, noul consiliu de administrație a luat recent decizia de a proceda la o majorare de capital puternică în valoare de aproape 100 de milioane de lei sub forma unor datorii subordonate și infuzii de capital, care vor fi vărsate integral în următoarele două luni.

Această majorare de capital indică angajamentul pe termen lung al acționarilor și investitorilor față de Euroins România și piața de asigurări din România, unde sunt luate în considerare noi achiziții, după aprobarea preconizată a tranzacției Ergo.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0