Eurostat: inflaţia a crescut şi în UE şi în Zona Euro în septembrie

Eurostat: inflaţia a crescut şi în UE şi în Zona Euro în septembrie

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat la 0,4% în luna septembrie, de la 0,3% în luna august, potrivit Biroului European de Statistică, Eurostat. Rata anuală a inflaţiei a fost tot de 0,4% şi în Zona Euro în luna septembrie, tot în urcare, dar de la 0,2% cu o lună mai devreme.

Ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în luna septembroie au fost Belgia (1,8%), Estonia (1,7%) şi Austria (1,1%). Rate anuale negative ale inflaţiei au înregistrat Bulgaria (1,1%), Croaţia ( 0,7%), Slovacia (0,5%), Cipru (0,4%), Danemarca şi Irlanda (ambele cu – 0,3%), dar şi Polonia ( 0,2%), România, Olanda şi Grecia (toate cu -0,1%).

Comparativ cu luna august 2016, inflaţia a scăzut în nouă state ale Uniunii Europene şi a crescut în 16.

În Zona Euro, cel mai semnificativ impact în creşterea preţurilor l-au avut restaurantele şi cafenelele (cu un plus de 0,08 puncte procentuale), chiriile şi tutunul (ambele cu o majorare de 0,05 puncte procentuale).

Combustibilii pentru transport au înregistrat un –0,12 puncte procentuale, iar gazele naturale, un –0,11 puncte procentuale. Combustibul pentru pentru încălzire a încheita luna cu o scădere de 0,10 puncte procentuale.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0