Producătorii din Romania caută soluţiile Microsoft Dynamics

Producătorii din Romania caută soluţiile Microsoft Dynamics

XAPT Solutions, principal partener Microsoft în furnizarea de servicii de consultanță, implementare și dezvoltare a soluţiilor Microsoft Dynamics, îşi consolidează poziţia în piaţă, adaugând în portofoliu clienţi din domenii cheie ale economiei.

„Mediul de business conştientizează din ce în ce mai mult atuu-urile implementării unei soluţii de business internaţionale, ce şi-a dovedit deja eficienţa în mii de proiecte. Anul acesta, cea mai mare pondere în portofoliul nostru de clienţi noi o au producătorii. Fie că vorbim despre companii producătoare locale, care-şi extind activitatea şi încep să caute soluţii pentru gestionarea integrată a proceselor sau despre firme internaţionale ce preiau soluţiile folosite de către grupul din care fac parte, suita Microsoft răspunde complexităţii activităţii de producţie din diverse industrii. În continuare, domeniile în dezvoltare s-au dovedit a fi serviciile profesionale, distribuţia şi retail-ul. Sunt domenii în care noi avem expertiză, dovedită de cele peste 250 proiecte în care am fost implicaţi până în acest moment”, a declarat Mihai Madussi (foto), Managing Director, XAPT Solutions.

XAPT Solutions şi-a propus pentru acest an o creştere cu doi digiţi a cifrei de afaceri, în ciuda tendinţei previzionate pentru piaţa de profil.

„Feedback-ul pieţei reprezintă pentru noi atât un impuls, cât şi o provocare continuă. Am depăşit de mult timp statutul de implementator de soluţii de business. Nevoile companiilor sunt în permanentă schimbare, noi ne adaptăm acestora încercând să cuprindem într-o singură imagine complexitatea unei activităţi, pentru a găsi împreună cea mai bună soluţie pentru proiect. Numai aşa, la final, putem spune că parteneriatul a fost valorificat la maxim”, a continuat Mihai Madussi.

XAPT Solutions are o experienţă de peste 19 ani, concretizată la momentul actual în peste 170 proiecte Microsoft Dynamics, fiind partenerul Microsoft cu cea mai mare stabilitate în piaţă. Ȋn anul 2015 a câştigat titlul de „Best Performance in Microsoft Business Solutions” pentru cele mai bune rezultate în vânzări.

XAPT este clasat ca partener principal Microsoft Dynamics ERP în regiunea Europei Centrale și de Est și unul dintre cei mai mari la nivel mondial. Grupul este prezent, prin proiecte, pe 5 continente, având birouri în Australia, Bulgaria, Canada, Ungaria, România, Slovacia, Statele Unite ale Americii și are parteneriate strategice în multe alte țări.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0