Exim Banca Românească și Export Credit Greece, un nou proiect de cooperare pentru dezvoltarea comerțului și investițiilor dintre România și Grecia

Exim Banca Românească și Export Credit Greece, un nou proiect de cooperare pentru dezvoltarea comerțului și investițiilor dintre România și Grecia

Exim Banca Românească, în calitate de agenție de export a României, și Export Credit Greece au semnat un memorandum de înțelegere în marja reuniunii semestriale a Clubului de la Praga al Uniunii de la Berna, organizată pentru prima oară la Atena, Grecia, în perioada 21 – 23 mai 2024.

În cadrul acordului de cooperare, cele două organizații au agreat asupra dezvoltării unui cadru de colaborare care să faciliteze și să promoveze comerțul și investițiile bilaterale România – Grecia, consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări, în mod special în domeniul asigurărilor, re-asigurărilor și co-asigurărilor creditelor la export pentru bunuri și investiții, precum și asistența acordată companiilor asigurate. 

”Suntem convinși că prin semnarea acestui memorandum vom beneficia de un cadru de cooperare eficient pentru companiile românești și grecești care intenționează să își dezvolte afacerile în condiții sigure și predictibile. Exim Banca Românească, agenția de credite la export a României, și  Export Credit Greece dețin portofolii avansate de produse și servicii în sprijinul exportatorilor și al investițiilor în străinătate, care ne dau posibilitatea de a acționa în numele și contul statelor noastre în vederea susținerii proiectelor de export românești și grecești pe terțe piețe, în condiții corecte și competitive”, a subliniat  Traian Halalai, președinte executiv al  Exim Banca Românească.

„Punctul forte al Export Credit Greece se găsește în rețeaua sa internațională. Cu cât aceasta este mai extinsă, cu atât serviciile oferite companiilor grecești active în străinătate sunt mai largi. Noul acord de cooperare cu Exim Banca Românească ne oferă oportunitatea de a ne uni forțele și a dezvolta în continuare produse, servicii și proiecte comune pe o bază nouă, solidă. Fiecare acord de cooperare cu entități similare ne aduce mai aproape de îndeplinirea misiunii noastre. Credem cu tărie ca acordul semnat cu Exim Banca Românească va susține scopul nostru comun – consolidarea relațiilor economice bilaterale și asigurarea comerțului internațional”, a declarat Grigoris Stamatopoulos,  Directorul General al Export Credit Greece.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0