EximBank acordă garanții de stat și credite cu dobândă subvenționată din această lună

EximBank acordă garanții de stat și credite cu dobândă subvenționată din această lună

Companiile mari și IMM-urile cu o cifră de afaceri de minimum 20 de milioane de lei pot aplica din 15 decembrie 2022 pentru garanții de stat și credite cu dobândă subvenționată în cadrul noii scheme de ajutor de stat, derulată prin intermediul EximBank, menită să asigure lichiditate și accesul la finanțare al firmelor care se confruntă cu dificultăți în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. 

”Promisiunea EximBank de susținere a companiilor românești se materializează în noi instrumente financiare care facilitează accesul la finanțare al firmelor a căror activitate este afectată de contextul pe care îl traversăm. Ca urmare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, fluxurile comerciale și lanțurile de aprovizionare au fost perturbate și au avut loc creșteri mari și neașteptate de prețuri, în special în sectorul energetic, cu efecte directe sau indirecte care afectează multe sectoare economice. Prin implementarea acestei scheme de ajutor de stat acționăm de o  manieră coordonată cu celelalte state membre pentru susținerea companiilor locale care au nevoie de un partener financiar solid pentru a face față impactului pe care războiul îl are asupra mediului de afaceri european și local. Sunt convins că, utilizând noile facilități oferite de EximBank, firmele românești vor găsi soluțiile optime pentru a depăși provocările actuale și vor traversa această perioadă dificilă minimizând efectele ei adverse asupra derulării afacerilor”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank. 

În cadrul acestui program financiar, pe care EximBank îl implementează în baza mandatului special primit din partea statului român, companiile românești pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru, la rate de dobândă subvenționată, precum și garanții de stat, irevocabile și neconditionate, care acoperă maximum 90% din creditele de investiții și creditele pentru capital de lucru acordate de băncile comerciale, exclusiv ca expuneri noi. 

Finanțările și garanțiile se acordă până la data limită de semnare a documentației contractuale ce va fi actualizată permanent pe site-ul EximBank, dar nu mai târziu de 31.12.2023.

EximBank se implică activ de aproape 30 de ani în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale prin produsele sale specifice de finanțare, garantare și asigurare. Pentru că acționează ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, EximBank este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea durabilă a economiei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0