EximBank continuă să urce în Top 100 bănci din Europa de Sud-Est

EximBank continuă să urce în Top 100 bănci din Europa de Sud-Est

EximBank și-a continuat ascensiunea în Top 100 Bănci din Europa de Sud-Est urcând încă patru poziții, până pe locul 35, cu o creștere de aproape 25% a activelor totale în 2021 față de anul precedent, până la 2,98 miliarde de euro (14,7 mld. lei), conform clasamentului anual realizat de agenția de presă SeeNews. 

Evoluția băncii vine în contextul în care EximBank a continuat să mobilizeze toate resursele pentru a-și respecta angajamentul de susținere a economiei, indiferent de contextele pe care le traversează, dinamizându-și consistent activitatea. Astfel, pe piața bancară românească, EximBank rămâne un jucător de elită după ce, în 2020, a urcat pe locul 10 în topul celor mai mari bănci după active, de pe locul 12 ocupat în 2019. 

O evoluție ascendentă a avut și Banca Românească, preluată de EximBank prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni, care a urcat patru poziții în Top 100 Bănci din Europa de Sud-Est, până pe locul 59, cu o majorare a activelor de 23% în 2021 față de anul anterior, până la 1,61 miliarde de euro (8.0 mld. lei).

În ediția din acest an a clasamentului realizat de agenția de presă SeeNews se menționează că, pe măsură ce viața socială a revenit la normal după pandemie, băncile din sud – estul Europei și-au majorat profiturile și activele datorită creșterii susținute înregistrate atât pe segmentul creditării, cât și al economisirii. Astfel, cele 100 de bănci din top au înregistrat un profit net  de 4,56 miliarde de euro în 2021, valoare ce se apropie de nivelul record din 2019 de 4,67 miliarde de euro.

România rămâne cea mai  bine reprezentată țară în clasament, cu 19 bănci prezente și active totale de 125,9 miliade de euro, respectiv 33,1% din totalul activelor celor mai mari bănci din regiune, urmată de Bulgaria și Serbia. 

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială. În 2020, EximBank a finalizat achiziția Băncii Românești moment ce a marcat integrarea acesteia în Grupul EximBank. Banca Românească este o bancă universală ce oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate adaptate nevoilor fiecăruia prin intermediul rețelei sale teritoriale de aproape 85 de sucursale și agenții. Alături de cele două bănci, din Grupul EximBank face parte și Compania de Asigurări – Reasigurări Exim România (EximAsig), specializată în asigurarea riscurilor financiare, de export şi comerciale interne.

La sfârșitul anului 2021, expunerile totale de finanțare, garantare și asigurare administrate de Grupul EximBank, fie în nume și cont propriu, fie în mandat, depășeau 24 mld. lei, Grupul raportând un profit net de 53,4 mil. lei. Activele Grupului au crescut cu 25% an, datorită accelerării finanțărilor prin care a  contribuit la redresarea economiei românești. Urmarea firească a fost creșterea cotei de piață atât la credite corporate, cât și la credite retail, dar și per total active.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0