First Bank raportează un profit de 57,1 milioane de lei pentru anul 2021

First Bank raportează un profit de 57,1 milioane de lei pentru anul 2021

Încep să se vadă și în rezultatele financiare schimbările esențiale făcute în First Bank, după preluarea de către investitorul american. Banca, raportează un profit de 57,1 milioane de lei pentru anul 2021, o creștere semnificativă față de perioada similară precentă. Veniturile operaționale nete ale băncii au crescut cu 7% față de 2020, atingând valoarea de 354 milioane lei. La sfârșitul anului 2021, activele totale ale băncii depășeau 6,9 miliarde lei, în timp ce capitalul propriu a ajuns la aproape 800 milioane lei, iar sursele atrase de la client se ridică la 5,2 miliarde lei. Rata totală de adecvare a capitalului a ajuns la 23,14%, iar rata lichidității a fost cu mult peste 200%.

Valoarea creditelor acordate a înregistrat o evoluție semnificativă pe toate segmentele de clienți, First Bank ajungând la un portofoliu de credite de 4,1 miliarde lei, în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului precedent. Un ritm mai susținut este remarcat în special în zona de creditare pentru IMM-uri, unde s-a înregistrat o creștere de 16% față de anul 2020, influențată pozitiv de aderarea First Bank la programele de sprijin guvernamentale. De asemenea, First Bank s-a alăturat programului IMM Invest în al doilea an de dezvoltare, cu fonduri de 329,29 milioane lei alocate pentru 2021, în creștere cu 46,39% față de anul precedent. Volumul depozitelor se cifrează undeva la 5,8 miliarde lei.

Raportul cost-venituri s-a îmbunătățit și a atins 79% în 2021, comparativ cu 93% în 2020, datorită eficienței operaționale sporite ca urmare a investițiilor în digitalizare și automatizare a proceselor. Rentabilitatea operațională ridicată permite băncii să investească în proiecte și campanii cu valoare adăugată care vizează îmbunătățirea experienței clienților și creșterea portofoliului de credite.

”Rezultatele financiare din 2021 reflectă o performanță financiară importantă, iar prin măsurile pe care le-am adoptat, am atins un nivel puternic de capitalizare și lichiditate. Continuăm să rămânem aproape de clienții noștri, oferind soluții financiare personalizate și eficiente, cu un grad ridicat de digitalizare, dar păstrând mereu componenta umană”, a declarat Henk Paardekooper, CEO al First Bank.

În ultimii trei ani, First Bank a desfășurat procese ample de transformare, susținute de investiții în tehnologie, produse, procese și oameni de aproape 100 de milioane de lei. Banca are ca obiectiv oferirea de produse și servicii de top ce permit efectuarea de operațiuni bancare într-un mod simplu și eficient, garantând clienților o experiență de utilizare modernă și adaptată nevoilor lor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0