Fondul Român de Contragarantare SA, instituție financiară specializată, anunță că au fost depuse primele cereri înregistrate de potențialii beneficiari pe platforma imminvest.ro pentru Programul GARANT CONSTRUCT

Fondul Român de Contragarantare SA, instituție financiară specializată, anunță că au fost depuse primele cereri înregistrate de potențialii beneficiari pe platforma imminvest.ro pentru Programul GARANT CONSTRUCT

Fondul Român de Contragarantare SA (FRC) va acorda garanții în Programul GARANT CONSTRUCT care finanțeză proiectele companiilor românești și unităților administrativ-teritoriale (UAT) pentru investiții în domeniul construcțiilor.

Comisia Europeană a dat undă verde schemelor de ajutor de stat aprobate prin OUG 24/2022 care operaționalizează programe naționale care vor dinamiza și susține economia locală, între care se numără și Programul GARANT CONSTRUCT.

FRC a mobilizat competențele interne de care dispune și a pregătit implementarea Programului GARANT CONSTRUCT atât din punct de vedere administrativ, prin finalizarea conținutului convențiilor de garantare și plată a granturilor cu instituțiile de credit partenere, cât și tehnic, prin conectarea la platforma imminvest.ro prin care se înregistrează beneficiarii eligibili.

GARANT CONSTRUCT susține finațări pentru proiecte de îmbunătățire a eficienței energetice, realizarea de investiții în domeniul energiei verzi și aliniere la țintele de mediu de catre IMM-uri din sectorul construcțiilor și UAT (comune, orase, municipii). FRC este mandatat agent al statului de către Ministerul Finanțelor ca să faciliteze accesul la finanțările GARANT CONSTRUCT prin intermediul instituțiilor de credit cu care semnează convenții de garantare și plată a granturilor.

Potențialii beneficiari GARANT CONSTRUCT trebuie să desfășoare activități într-un domeniu eligibil precum:

– dezvoltarea (promovarea) imobiliară, lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale;

– lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, căilor ferate de suprafață și subterane, construcția de poduri și tuneluri, proiecte utilitare pentru fluide, electricitate, telecomunicații, construcții hidrotehnice, lucrări de construcții a altor proiecte inginerești n.c.a.[1];

–  lucrări de demolare a construcțiilor, de pregătire a terenului, de foraj și sondaj pentru construcții, lucări de instalații, ipsoserie, tâmplărie și dulgherie, pardosire și placare a pereților, vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri, vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri, alte lucrări de finisare, precum și lucrări de învelitori, șarpante, și terase la construcții, alte lucrări speciale de construcții n.c.a. ;

– activități de arhitectură, activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea, activități de testări și analize tehnice.

Cheltuielile eligibile și codurile CAEN eligibile pot fi consultate în Procedura de implementare și Schema de ajutor de stat asociată – anexe la Ordinul ministrului finanțelor și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr.999/628/2022. FRC anunță beneficiarii eligibili (IMM, respectiv UAT) că pot depune/ înregistra cereri de finanțare pe platforma imminvest.ro – Programul GARANT CONSTRUCT unde selectează Fondul pentru garantarea în nume și cont stat a proiectelor lor.

La FRC, analiza și acordarea garanțiilor GARANT CONSTRUCT beneficiază de o aplicație dezvoltată in-house de specialiștii săi în IT&C, în colaborare cu structurile operaționale. Toată echipa FRC urmarește și susține prin expertiza sa programele pe care instituția le derulează, cu scopul de a eficientiza procesele interne și de a reduce timpul/ termenele de acordare a facilităților la finanțare pentru beneficiarii eligibili.

Programul GARANT CONSTRUCT se derulează în baza prevederilor Cadrului Temporar a cărui valabilitate încetează la data de 30.06.2022.Plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate organizațiilor eligibile este de 2.500.000.000 lei, din care 1.250.000.000 lei pentru Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții pentru IMM-urile din sectorul construcții și 1.250.000.000 lei pentru Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții de scară mică pentru UAT-uri. Jumătate din valoarea acestor plafoane este alocată FRC de Ministerul Finanțelor, adică câte 625.000.000 lei pentru fiecare subprogram GARANT CONSTRUCT.

Obiectivul programului guvernamental este de îmbunătățire a eficienței energetice, de a susține investiții în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediul implementate de IMM-uri din sectorul construcțiilor și unități administrativ teritoriale (UAT).

Activitățile eligibile:

  1. a) achiziția de echipamente și utilaje de construcții, logistică industrială, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;
    b) construcția, achiziția, amenajarea de hale pentru uz propriu, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;
    c) achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a beneficiarilor care derulează contracte în sectorul construcții;
    d) achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu care să genereze eficiența consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare;
    e) finanțarea capitalului de lucru pentru achiziția de materiale de construcții, combustibil, energie;
    f) plata salariilor pentru IMM-urile care derulează contracte în sectorul construcții.

Facilitățile oferite prin schema de ajutor de stat:

  • Garanții de stat de până la 90% din creditele acordate;
  • Grant care acoperă integral valoarea comisionului de risc și a celui de administrare pe toată perioada de valabilitate a garantiei și dobanda, conform procedurilor de implementare;
  • Componentă neramburasabilă până la maxim 10% din valoarea finanțării garantate.

Valorile maxime ale creditelor ce pot fi accesate de un beneficiar sunt de 10 milioane lei pentru proiectele de investiții și de maxim 5 milioane pentru capital de lucru/ întreprindere.

[1]n.c.a. = abreviere care are semnificația neclasificat în altă parte, conform codificării CAEN

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0