FP vrea conducere nouă la Nuclearelectrica din cauza unor pierderi de 2 miliarde de lei

FP vrea conducere nouă la Nuclearelectrica din cauza unor pierderi de 2 miliarde de lei

Fondul Proprietatea S.A. anunţă, printr-un comunicat de presă, că se opune „vehement” propunerii Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, supusă votului acţionarilor în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din 9 decembrie 2016, de reînnoirea a mandatului Consiliului şi de menţinere a aceloraşi membri şi a aceluiaşi director general pentru încă un mandat de patru ani, începând din data 25 aprilie 2017. Comunicatul de presă este semnat de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.

În comunicatul remis mass media, se mai arată că „Fondul Proprietatea solicită acţionarilor să (a) voteze împotriva reînnoirii mandatelor actualului Consiliu şi directorului general şi (b) să aprobe demararea de către Ministerul Energiei a procesului de recrutare a unui nou Consiliu, în concordanţă cu principiile de guvernanţă corporativă prevăzute de OUG 109/2011 şi Legea 111/2016. Solicitarea Fondului a fost formulată prin introducerea unui punct adiţional pe ordinea de zi a AGA, urmând ca Nuclearelectrica sa publice ordinea de zi actualizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Fondul Proprietatea subliniază că „mandatul directorului general al Nuclearelectrica nu poate fi prelungit automat, conform legislaţiei în vigoare, şi solicită ca noul Consiliu, odată numit, să organizeze o procedură de selecţie separată pentru această funcţie”.

greg-konieczny-manager-de-fond-fondul-proprietatea

Foto: Greg Konieczny, CEO FTIML şi manager de portofoliu Fondul Proprietatea

Considerăm că propunerea de reînnoire a mandatelor membrilor Consiliului de Administrație şi a directorului general al Nuclearelectrica este inacceptabilă pentru acţionari, având în vedere că membrii Consiliului nu au adoptat măsuri de contracarare a scăderii valorii de piaţă a companiei, care a generat pierderi de peste 2 miliarde de lei acţionarilor de la listarea companiei în septembrie 2013. Ca urmare, atât profitabilitatea companiei, cât şi valoarea sa de piaţă sunt acum cu peste 60% sub nivelul din 2013, când a început mandatul actualului Consiliu”, a declarat Greg Konieczny, CEO FTIML şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.

După numeroase întâlniri şi discuţii cu membrii executivi ai Consiliului pe parcursul ultimilor trei ani, credem că actualul Consiliul de Administraţie şi actualul director general al Nuclearelectrica nu au acţionat în interesul acţionarilor şi solicităm, în consecinţă, iniţierea de către Ministerul Energiei a procesului de selecţie pentru noi membri ai Consiliului, pe baza principiilor prevăzute de legea 111/2016. Fondul Proprietatea solicită, de asemenea, derularea de către noul Consiliu, după numirea sa, a unui proces de selecţie separat pentru funcţia de director general”, a adăugat Greg Konieczny.

În acelaşi document trimis presei, se mai arată că solicitările Fondului Proprietatea se bazează pe următoarele argumente:

  • valoarea de piaţă a companiei a scăzut cu aproximativ 60% de la listarea sa în 2013, ceea ce înseamnă pierderi cumulate de peste 2 miliarde de lei (453 milioane de euro) suportate de acţionarii Nuclearelectrica, din care 1,68 miliarde de lei (373 milioane de euro) reprezintă pierderile suportate de Ministerul Energiei, în calitate de acţionar majoritar al companiei1;

  • profitabilitatea companiei a scăzut dramatic în perioada mandatului actualului Consiliu: între 2013 şi 2015 profitul net a scăzut cu 65%, în timp ce remuneraţiile totale ale membrilor conducerii executive şi non-executive au crescut cu 46% în aceeaşi perioadă, de la 4,49 milioane de lei la 6,59 milioane de lei2;

  • actualul Consiliu nu a propus sau implementat niciun program de reducere a costurilor pentru a contracara scăderea accelerată a profitabilităţii. Este de aşteptat ca un consiliu diligent si care acţionează în interesul companiei şi acţionarilor, să implementeze măsuri de reducere a costurilor pentru a atenua scăderea sau chiar a menţine marjele de profitabilitate;

  • actualul Consiliu nu a propus şi nu a implementat nicio măsură de contracarare a scăderii abrupte a preţului acţiunilor Nuclearelectrica, care ar fi putut conduce la restabilirea încrederii acţionarilor şi investitorilor.

  • actualul Consiliu s-a angajat în negocieri pentru costisitorul proiect privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 şi a refuzat să facă publice sumele cheltuite până în prezent cu acest proiect, în loc să facă demersuri pentru a asigura finanțarea retehnologizării reactorului 1;

  • actualul Consiliu nu şi-a îndeplinit obiectivele de performanţă stabilite prin planul de management asumat de Consiliu la data de 9 iunie 2013.”

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului în 2010. Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor şi aprecierea per acţiune a capitalului prin investiţii în principal în acţiuni româneşti şi titluri de valoare asociate acţiunilor. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market al Bursei de Valori de la Londra prin intermediul certificatelor de depozit în aprilie 2015. Franklin Resources este o organizaţie globală de management al investiţiilor care operează sub denumirea Franklin Templeton Investments. Franklin Templeton Investments furnizează soluţii globale şi locale de management al investiţiilor pentru clienţi de retail, instituţionali şi fonduri suverane în peste 180 de ţări.

Alte precizări aduse în comunicatul remis presei:

1 Sursă: estimări ale Fondului Proprietatea pe baza informaţiilor financiare privind Nuclearelectrica, disponibile pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

2 Sursă: rapoarte financiare anuale consolidate ale Nuclearelectrica pentru anii 2013, 2014 și 2015, publicate pe pagina web a Nuclearelectrica.

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0