Gala „Femei care schimbă România”: Premii pentru femei excepționale, puternice, profesioniste, dedicate progresului

Gala „Femei care schimbă România”: Premii pentru femei excepționale, puternice, profesioniste, dedicate progresului

Lumea a fost construită cu ajutorul femeilor puternice, iar femeile sunt premiate în toată lumea, ca și la noi, pentru rezultatele, implicarea și calitățile lor de antreprenori, excelente în profesia lor.

Avem onoarea și plăcerea să omagiem mai departe femeile de succes prin organizarea, în data de 24 octombrie 2023, a unei noi ediții a Galei „FEMEI CARE SCHIMBĂ ROMÂNIA”, la care au fost nominalizate doamne care se mândresc cu o carieră excepțională, adevărate modele pentru toți cei care vor, femei sau bărbați, să atingă nivele profesionale și manageriale înalte. Cu o educație academică solidă, acestea au demonstrat că pot face performanță, la nivel de top management, fiind cooptate în boardul sau în conducerea unor importante instituții financiar bancare sau companii din diverse sectoare economice reprezentative. Cu muncă și perseverență, au reușit să găsească veritabile rețete de succes pentru a conduce și a dezvolta afacerile.

Premiile acordate cu prilejul acestei Gale sunt un omagiu adus femeii și totodată un argument suplimentar în sprijinul diversității de gen de care orice companie are nevoie în top management. Această Gală, ca și interviurile cu premiantele galei vor fi reflectate într-o publicație specială a revistei Piața Financiară din luna noiembrie 2023.

Mihai Săndoiu, directorul revistei Piața Financiară a deschis această nouă ediție a galei.

„Îmi face o deosebită plăcere să pot deschide astăzi, 24 octombrie 2023, o nouă ediție a Galei „Femei Care Schimbă România”, organizată de FINMEDIA şi revista Piaţa Financiară și vă pot spune că mă simt onorat și impresionat să pot să mă aflu într-o asemenea companie, a unor personalități feminine aflate în primele rânduri la conducerea unor importante firme, companii și instituții din România.

Ne bucură faptul că putem să promovăm și să onorăm femeile care prin tot ceea ce fac, acasă, la serviciu, în comunitate, pun umărul la schimbarea în bine a României și contribuie din plin la resetarea ei în aceste vremuri extrem de tulburi.

Ca de obicei, în deschiderea Galei „Femei care schimbă România”, avem invitați de excepție, a căror prezență sper să fie extrem de plăcută pentru toți cei prezenți”, a spus Mihai Săndoiu.

Parteneri ai acestei Gale au fost: Toyota, Garanti BBVA Leasing, Nova Power and Gas, Veuve Clicquot, Ritter Sport. Le mulțumim!

În deschidere au vorbit invitații speciali ai Galei, și anume: Flavia Popa, Secretar General, BRD – Groupe Société Générale; Virginia Oțel, director general adjunct la Garanti BBVA Leasing; Avocat Elena Hach, fost procuror DNA; Cristina Uruc, Director ARTEXIM, Directorul Executiv al Festivalului George Enescu; Janette-Andreea Andrei, Digital Marketing & PR Manager și Magor Csibi, Head of Leadership and Organizational Culture Practice, Trend Consult Group.

Premii Gala Femei care schimbă România 2023

A urmat Gala de premiere. Distinsele premiante ale Galei „FEMEI CARE SCHIMBĂ ROMÂNIA”, ediția octombrie 2023, au fost următoarele:

Dr. Claudia Oanea, Managing Director, Siemens Healthineers Romania

Silvia Sticlea, Country Manager, Nestlé Romania

Dr. Alexandra Mircea, CEO, Dentalist

Georgiana Mihaela Stănciulescu, Director General Adjunct (CFO), Patria Bank

Irina Mincinopschi, Director General, DEPANERO

Andreaia-Magdalena Surcel, Membru Directorat, Fondul Român de Contragarantare

Claudia-Victoria Nicolae, Director General, AGERPRES

Cristina Uruc. Director, ARTEXIM

Simona Gemeneanu, Partener, Morphosis Capital

Irina Pencea, General Manager, eMAG

Laura Constantin, Director General Adjunct, Nuclearelectrica

Avocat Elena Hach, fost Procuror DNA

Prof.univ.dr. Corina Adriana Dumitrescu, Președinte al Senatului Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București

Ruxandra Mercea, CEO, Transylvania College

Flavia Popa, Secretar General, BRD – Groupe Société Générale

Monica Hodor, Director general adjunct, E-Distribuție Banat, Dobrogea și Muntenia-Sud

Carmen Sebe, CEO, SeedBlink

Andreea Roșca, creator THE VAST&THE CURIOUS

Dora Surugiu-Kocsolade, Founder, BISM – Bucharest International School of Management

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0