Generali România lansează Co-Protect, o poliță de sănătate de grup destinată exclusiv riscurilor COVID-19

Generali România lansează Co-Protect, o poliță de sănătate de grup destinată exclusiv riscurilor COVID-19

Parcurgem împreună o perioadă cu multe provocări, generată de epidemia COVID-19, în care siguranța oamenilor și continuitatea activității sunt esențiale. De aceea, Generali Romania dorește să vină în sprijinul companiilor din țara noastră cu o soluție simplă de protecție financiară pentru echipele lor: Co-Protect, o asigurare de sănătate de grup dedicată exclusiv riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

“Anul 2020 a venit cu o lecție importantă despre viață și despre responsabilitatea față de cei de lângă noi. Ne bucurăm că putem oferi sprijin companiilor și angajaților din Romania, într-o perioadă în care fiecare zi este o nouă provocare. Co-Protect se adresează tuturor celor care, cu perseverență, responsabilitate și determinare, fac eforturi pentru a-și continua activitatea chiar și în aceste momente atipice”, a declarat Adrian Marin, CEO Generali România.

Polița Co-Protect este disponibilă în trei variante standardizate cu prime fixe de până la 22 euro per angajat, în funcție de acoperirea aleasă. Valabilitatea sa este de șase luni de la încheierea poliței pentru cea mai simplă variantă de acoperire, respectiv până la finele anului 2020 pentru cele superioare. În cazul îmbolnăvirii cu noul coronavirus, Co-Protect oferă o indemnizație zilnică de spitalizare în condiții normale sau în regim ATI cuprinsă între 25 și 100 de euro pe zi, precum și decontarea altor cheltuieli precum medicație, transport pentru tratament medical sau livrare de alimente, într-o limită cuprinsă între 300 și 1.000 de euro.

Polița poate fi încheiată de către companiile cu cel puțin 10 angajați, iar vârsta maximă a persoanelor asigurate este de 65 ani. Acoperirea este imediată, fără perioade de așteptare și fără a fi nevoie de istoricul medical pentru persoanele asigurate.

Cu ajutorul Co-Protect, portofoliul de produse de viață și non-viață al Generali Romania se extinde astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor actuale de protecție ale companiilor.

Generali România este unul dintre primii 10 asigurători locali conform volumului total de prime brute subscrise şi face parte din grupul italian Generali. Independent din 1831, grupul este unul dintre cei mai mari asigurători din lume și activează în 50 de țări, având un volum total de prime ce a depășit 69,7 miliarde euro în 2019. Cu aproape 72.000 de angajați și 61 de milioane de clienți, grupul ocupă o poziţie de lider pe pieţele vest-europene şi un loc tot mai important pe piețele din Europa Centrală și de Est şi din Asia. Ambiția Generali este de a deveni partener pe viață al clienților săi, oferind soluții inovative, personalizate, prin intermediul rețelei sale unice de distribuție. În Austria, Europa Centrală și de Est și în Rusia, Grupul este in top 3 asigurători, activ 13 țări, operațiunile fiind coordinate din biroul regional Austria, CEE & Russia, cu sediul in Praga, Cehia.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0