Getin Holding a finalizat preluarea Romanian International Bank

international

Pe 4 decembrie, Getin Holding a finalizat achiziţia 100% a Romanian International Bank. Aceasta este cea de-a cincea bancă străină care face parte din grup. Grupul Polonez este prezent şi în Rusia, Ucraina şi Belarus. Romanian International Bank oferă servicii bancare pentru persoane fizice și juridice. Banca oferă servicii pentru peste 80.000 de clienţi. La sfârșitul trimestrului doi, activele băncii totalizau 436,4 milioane lei (PLN 424.3 milioane). Banca are 34 de sucursale în principalele oraşe din Bucureşti.

 

“Odată cu achiziţia RIB, Getin Holding îşi începe strategia de dezvoltare pe piaţa locală. Obiectivul nostru este să trasformăm banca într-o instituție financiară puternică şi eficientă, un jucător activ în sectoare cheie ale pieței, “ declară Rafal Juszczak (foto), preşedintele Consiliului de Administraţie al Getin Holding.

“Ca grup, oferim un model de business de succes, pe care dorim să îl implementăm şi în România. Ne dorim însă să adaptăm acest model la contextul local şi la nevoile clienţilor, pentru că numai o astfel de abordare ne poate garanta succesul,” a adăugat acesta.

RIB a fost deţinută de foştii soţi Daniel şi Florina Roberts, cetăţeni americani, care deţineau fiecare câte 44,7% din acţiuni. La 31 decembrie 2012, cota RIB în sistemul bancar în funcţie de volumul activelor era de 0,12%, banca situându-se pe poziţia 36 în rândul instituţiilor de credit. RIB a încheiat anul trecut cu pierderi de 10,8 milioane de lei  şi cu cea mai mică solvabilitate din sistemul bancar.

Grupul financiar polonez Getin Holding, a fost fondat în 2001 de către omul de afaceri Leszek Czarnecki şi este una dintre cele mai mari companii listate la bursa din Varşovia. Czarnecki deţine în prezent 55,8% din acţiunile Getin Holding şi este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Polonia.

 

Grupul avea la final de septembrie 2013 un număr de 6.360 de angajaţi şi un profit net de aproape 45 milioane euro pe primele 9 luni ale anului.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0