Gheţea: Creditarea va fi relansată, dacă economia îşi menţine ritmul de creştere

gheteaCreditarea va fi relansată în toamnă, dacă ritmul de creştere economică se va menţine în al doilea trimestru şi după această perioadă, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank, la conferinţa „Piaţa bancară, o nouă realitate”, organizată de Finmedia, la BNR.

„România reuşeşte să se menţină pe plus. Eu cred că dacă rămânem în continuare pe plus va apărea imediat şi o creştere a apetitului pentru creditare, mult aşteptată de toată lumea, inclusiv de către bănci. Inclusiv noi, băncile, aşteptăm să începem creditarea. Zice lumea «de ce nu începeţi?» Păi nu începem pentru că aşteptăm să înceapă altcineva şi se pare că altcineva a început, acel cineva fiind economia, care a început să crească. Dacă acest trend se va menţine, sunt convins că din toamnă vom vorbi de o revigorare a creditării”, a spus Gheţea. El a precizat că există surse de creditare şi expertiză în acest sens, iar băncile străine sunt încă interesate de această piaţă, în timp ce instituţiile de creditare locale şi-au luat rolul în serios.

Gheţea a menţionat că băncile finanţează cu preponderenţă firmele locale, însă au început şi multinaţionalele să se intereseze de condiţiile pe care le acordă băncile la creditare.

În primele trei luni, Produsul Intern Brut a crescut în termeni reali cu 0,5% faţă de trimestrul IV din 2012, iar faţă de ianuarie-martie 2012 s-a majorat cu 2,1% pe serie brută.

Totodată, Gheţea a arătat că ARB a înfiinţat o comisie pentru atragerea fondurilor europene.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0