Hisense Climatizare estimează că vânzările din România vor clasa brandul pe locul trei în Europa, în 2019

Hisense Climatizare estimează că vânzările din România vor clasa brandul pe locul trei în Europa, în 2019

Cu o activitate de nouă ani pe piață, MIT Clima a adus, în luna aprilie a acestui an, brandul de climatizare Hisense și în România, devenind astfel reprezentantul unic pe piața locală. MIT Clima estimează că Hisense contribuie în acest an cu circa 35% la realizarea cifrei de afaceri. Peste 2/3 din proiectele Hisense au venit din zona comercială și industrială – clădiri de birouri, hoteluri, dar și un proiect aflat în derulare pentru un parc logistic.
„Estimările pentru 2019 sunt foarte bune, România fiind deja pe locul 3 în Europa, din punct de vedere al vânzărilor, după Polonia sau Germania. Alte piețe din zonă, importante pentru Hisense Climatizare sunt Bulgaria, Serbia și Turcia. Ne concentrăm în special pe spații destinate birourilor, hotelurilor sau rețelelor comerciale. În România, ne dorim parteneriate pe termen lung și estimăm o creștere a vânzărilor cu 20% pentru anul viitor”, explică Shane Dong (foto) – Regional Director of East Europe, Overseas Business Department.
Cele mai importante vânzări pentru brandul Hisense provin din zona Capitalei (45%) și zona Cluj – Timișoara (35%).
Pentru anul următor, MIT Clima își propune să crească numărul proiectelor din zona comercială și industrială, vizând și partea de Est a țării.
Vara care a trecut a reprezentat un sezon bun pentru gama rezidențială Hisense. Peste 70% din volumul de vânzări provine din zonele București și Constanța, iar clienții s-au orientat în special către soluțiile economice din gama Hisense.
Planurile pentru anul viitor au în vedere extinderea colaborării cu rețelele de DIY, dar și creșterea vânzărilor în orașe precum Cluj, Timișoara și Iași.
„Pentru anul în curs estimăm o cifră de afaceri de circa 13 milioane euro, o creștere cu 15% comparativ cu 2018, datorată în special includerii Hisense în portofoliul MIT Clima. Prin asocierea cu Hitachi, Hisense folosește tehnologia japoneză pentru toate produsele sale de climatizare. Succesul pe piața din România se datorează faptului că Hisense oferă consumatorilor tehnologie la un preț mediu. Gama Hisense se adresează segmentului mainstream de piață, deoarece prețul rămâne cel mai important criteriu de alegere a produselor, atât pentru consumatorul final, cât și pentru dezvoltatorii de proiecte ”, spune Dan Stoica, Director General MIT Clima.
Pentru piața din România, MIT Clima aduce gama completă de aparate de climatizare. Aparatele din gama rezidențială (RAC), cât și cele destinate proiectelor comerciale (PAC) sau industriale (VRF) folosesc agentul frigorific R32 care, datorită potențialului de încălzire globală redus (GWP), protejează mediul înconjurător. Aparatele de climatizare funcționează cu un consum redus de energie și au filtre 4 în 1 ce îndepărtează murdăria din aer, praful, polenul, pneumobacilul și mirosurile neplăcute, dar și un nivel de zgomot redus. De asemenea, există biblioteci BIM pentru toate produsele din portofoliu.

MIT Clima are unul dintre cele mai complete stocuri de produse și cea mai eficientă livrare din România, prin intermediul celor peste 100 de parteneri care acoperă toată țara. De asemenea, oferă clienților o garanție extinsă de până la 5 ani pentru toate produsele, în condițiile montării cu partenerii săi.
Pe lângă brandul Hisense, compania mai are în portofoliu alte două mărci puternice, cu notorietate pe piața din România – Mitsubishi Electric și Climaveneta.
Printre cele mai importante proiecte MIT Clima se numără: restaurantele KFC, sediile Banca Transilvania, fabrica Coca-Cola, fabrica Continental, Parcul Industrial Sema Park, benzinăriile MOL sau magazinele Mega Image.
Cu o echipă de peste 30 de angajați și 100 de parteneri distribuitori la nivel național, MIT Clima este unul dintre principalii jucători pe piața HVAC din România.
Grupul Hisense a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 15 miliarde de dolari, iar în prezent deține 16 fabrici în mai multe țări și 12 centre de cercetare-dezvoltare. Produsele Hisense sunt vândute în peste 130 de țări. Compania chineză are peste 75.000 de angajați în toată lumea.În 2015, Hisense cumpără o fabrică a companiei Sharp împreună cu dreptul de a folosi acestă marcă în America de Nord și de Sud.
În 2017, compania chineză cumpără divizia de televizoare de la Toshiba, iar în 2018, Comisia Europeană aprobă achiziţionarea grupului Gorenje.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0