În pofida restricțiilor, Grecia rămâne una dintre destinațiile favorite ale românilor

În pofida restricțiilor, Grecia rămâne una dintre destinațiile favorite ale românilor

  • Pentru turiștii vaccinați, vacanțele continuă în mod normal

După cum știm, Grecia va intra, din nou, pentru România, începând cu 1 august, pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic. La ora actuală, pentru Grecia optează săptămânal mii de turiști prin agențiile de turism, cele mai solicitate destinații fiind atât Grecia continentală (Halkidiki, Riviera Olimpului, Paralia Katerini), cât și insulele (Creta, Rhodos, Corfu, Santorini, Thassos, Zakynthos).

”Vacanțele continuă la ora actuală în Grecia, majoritatea rezervărilor pentru a doua parte a sezonului fiind făcute de către turiștii vaccinați. Este drept că toată lumea se aștepta ca Grecia să intre pe lista roșie, ținând cont de evoluția situației, dar turiștii care s-au vaccinat cu rapel, după caz, cu minim 10 zile înainte de plecare, trebuie să știe că nu au absolut nicio problemă la revenirea în țară, nefiind nevoiți să intre în carantină. De asemenea, este de reținut că, la întoarcerea în România, minorii sub 6 ani nu au nevoie de test iar cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani vor evita carantina prin prezentarea unui test PCR, care poate fi efectuat și imediat după sosirea în țară”, declară Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Pe de altă parte, concediile românilor aflați în Grecia continuă în mod normal, majoritatea dintre turiști optând pentru această destinație pentru plajă, relaxare, plimbări. ANAT subliniază că restricțiile impuse de statul elen sunt măsuri normale, minime, precum purtatul măștii în interior sau regulile de distanțare fizică, românii fiind deja obișnuiți cu ele. Faptul că nu pot avea loc petreceri mari iar cluburile sunt închise noaptea nu afectează mult preferințele turiștilor români.

Pentru turiștii vaccinați cu vaccinurile acceptate de către Uniunea Europeană vacanțele continuă ca și până acum. Ca o tendință, majoritatea turiștilor care au efectuat rezervări în ultima vreme pentru Grecia sunt vaccinați, știind că altfel s-ar fi expus riscului carantinării la intrarea în țară.

Potrivit interesului arătat de către turiști, ANAT estimează că românii vor opta pentru Grecia și pentru luna septembrie, clima fiind extrem de favorabilă în această perioadă iar tarifele, mult mai avantajoase.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0