Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net de 397 de milioane de lei în prima jumătate a acestui an

Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net de 397 de milioane de lei în prima jumătate a acestui an

Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net de 397 milioane de lei în prima jumătate a anului 2021, cu 42% mai mare faţă de T2 2020. Este o performanţă financiară foarte bună datorată, în principal, nivelului considerabil mai mic al costului riscului – pe fondul disciplinei de rambursare a creditelor, susţinută de măsurile luate pentru sprijinirea clienţilor, atât de bancă, cât şi de guvern, dar şi de îmbunătăţirea evoluţiilor macroeconomice şi creşterea cererii solvabile de credite în toate segmentele de clienţi, în special IMM.

„Suntem mulţumiţi de rezultatele noastre din prima jumătate a anului 2021, an în care suntem preocupaţi să susţinem clienţii şi revenirea economiei româneşti. Am reuşit menţinerea profilului de risc al băncii la niveluri sănătoase, prin moratoriile proprii şi publice. Împreună cu clienţii noştri, putem spune că am depăşit cu bine această perioadă cu totul neobişnuită. Mai mult, am înregistrat o creştere foarte bună a portofoliului de credite nete al băncii, cu 11%, comparativ cu jumătatea anului 2020. Am crescut pe toate segmentele de clienţi cu un vârf de 21% creştere pentru IMM-uri, în mare măsură datorită implicării noastre puternice în programul IMM Invest. De asemenea, creditele pentru persoanele fizice şi corporaţiile mari şi medii au avansat semnificativ, cu 10%, respectiv 8%”, a spus Steven van Groningen, preşedinte & CEO Raiffeisen Bank.

La  30 iunie 2021, activele totale au ajuns la 54,5 miliarde de lei, o creştere de 18%, an la an, iar veniturile băncii au crescut uşor cu 2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp evoluţia veniturilor băncii a fost influenţată de eforturile noastre constante de a oferi clienţilor servicii de tranzacţionare convenabile ca preţ şi calitate, cum sunt pachetele de cont curent, cu numeroase tranzacţii gratuite, dar şi migrarea operaţiunilor din agenţii pe maşini multifuncţionale şi canale electronice, cu cost mai mic pentru clienţi. Cheltuielile operaţionale s-au menţinut la acelaşi nivel din T2 2020, o scădere de 1%.

Criza sanitară a adus un comportament mai prudent, orientat spre amânarea cheltuielilor şi spre economisire, astfel încât depozitele clienţilor au înregistrat o creştere cu 15% la finalul T2 2021, comparativ cu nivelul din 30 iunie 2020, ajungând la 44,3 miliarde de lei.

Finanţarea sustenabilă a companiilor creşte într-un ritm susţinut 

La sfârşitul primei jumătăţi a anului 2021, şoldul creditelor nete acordate IMM-urilor de Raiffeisen Bank a crescut cu 21% faţă de T2 2020. Banca oferă soluţii de finanţare, atât din surse proprii, cât şi prin utilizarea programelor dedicate de garantare, cum este ÎMM Înveşt, dar şi extensii ale programelor Fondului European de Investiţii (FEI). Angajamentul ferm al băncii de a sprijini antreprenoriatul a dus la lansarea celei de-a patra ediţii a programului de finanţare a start-upurilor “Factory by Raiffeisen Bank”, completat şi cu o componentă educaţionala. Programul a primit recent recunoaşterea Community Index la categoria antreprenoriat, fiind distins cu “gold”. Merită menţionat că banca este activa într-un sector de tradiţie, cel agricol, iar alături de mai mulţi parteneri, Raiffeisen Bank participa la Greenfields Academy, program de educaţie dedicat fermierilor care îşi doresc să facă tranziţia spre o agricultură durabilă.

În primul semestru din 2021, portofoliul creditelor nete pentru corporaţii mari şi medii a crescut cu 8% faţă de T2 2020, banca continuându-şi strategia de a susţine eforturile clienţilor de adaptare la noile realităţi economice, dar şi preocuparea pentru finanţare sustenabila. În zona companiilor, banca se concentrează spre finanţarea investiţiilor sustenabile, cu componentă de reducere a amprentei de CO2. Împreună cu grupul Raiffeisen Bank Internaţional (RBI), Raiffeisen Bank îşi asumă un rol esenţial în procesul de tranziţie la o economie verde şi urmăreşte să genereze impact pozitiv, atât prin modul în care operează, cât şi prin proiectele pe care alege să le finanțeze.

Raiffeisen Bank a plasat în iunie 2021 cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative în lei a unui emitent din România şi a doua emisiune de obligaţiuni verzi a băncii, de 1,2 miliarde lei, după cea din mai 2021, care a atras 400,5 milioane lei. “Prin cele două emisiuni de obligaţiuni verzi din piaţa locală reconfirmam angajamentul nostru de a mobiliza resursele financiare în scopuri sustenabile şi de a integra aspectele mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG) în gestionarea riscurilor, pentru a asigura o decarbonizare progresivă a portofoliului de credite. Fondurile atrase prin aceste emisiuni de obligaţiuni vor fi direcţionate în proiecte verzi care respectă criteriile de eligibilitate definite în Cadrul pentru Obligaţiuni Verzi al băncii şi cele mai bune practici internaţionale”, a spus Steven van Groningen.

Creditele acordate de banca populaţiei au crescut semnificativ la jumătatea anului 2021. Portofoliul Flexicredit s-a dublat ca valoare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce creditele cu garanţie ipotecara pentru persoane fizice au crescut cu 40%. Raiffeisen Bank continua să fie unul dintre liderii pieţei cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 550.000 de carduri active.

Criza sanitară accelerează digitalizarea în beneficiul clienţilor

La finalul primului semestru 2021, numărul clienţilor activi digitali a ajuns la 950.000 (din 2,18 milioane de clienţi PF). În acest an, peste 75.000 de clienţi în medie, în fiecare lună au început să folosească serviciile digitale oferite de Raiffeisen Bank. În ceea ce priveşte clienţii corporaţii, peste 99% dintre ei tranzacţionează cu banca exclusiv prin canale electronice.

Plăţile cu cardurile de credit în prima jumătate a anului 2021 au crescut cu 23%, faţă de perioada similară din 2020, iar numărul tranzacţiilor e-commerce efectuate de persoane fizice, prin intermediul cardurilor de debit Raiffeisen Bank, a crescut cu 75%, faţă de prima jumătate a anului trecut. Clienţii Raiffeisen Bank pot face plăti cu telefonul cu RaiPay pe Android şi Apple Pay pe iOS. De asemenea, este disponibilă şi plată prin Garmin Pay, pe ceasurile Garmin. Plăţile cu telefonul,ceasul său orice card Raiffeisen Bank s-au dublat în primele 6 luni din 2021, faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

Raiffeisen Bank a pus la dispoziţia clienţilor săi o nouă funcţionalitate a aplicaţiei Smart Mobile -investitiile în fondurile mutuale. Prin intermediul aplicaţiei, direct de pe telefonul mobil, clienţii persoane fizice care au semnat un contract de investiţii îşi pot plasa disponibilităţile băneşti în oricare din cele 12 fonduri de investiţii administrate de Raiffeisen Asset Management. Smart Mobile permite totodată şi vizualizarea online a portofoliului de fonduri deţinut de client.Raiffeisen Acumulare a fost desemnat de Bursa de Valori Bucureşti drept cel mai performant fond de pensii private Pilon III în ultimii zece ani. Tot în prima parte a acestui an, bancă a organizat o serie de webinarii despre economisire şi investiţii „Investment Talks”, dedicate clienţilor săi PF preocupaţi de aceste subiecte.

Raiffeisen Bank este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România şi deserveşte 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are peste 4.600 de angajaţi, 300 de agenţii în toată ţara, 700 de ATM-uri, 400 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 24.400 de POS-uri. Banca a răspuns nevoilor clientiilor pentru depuneri mari de numerar şi a instalat deja 20 de echipamente Smart DropBox. La finalul lunii iunie 2021, peste 60% din cele 300 unităţile Raiffeisen Bank operau cu casierie digitală, pentru că angajaţii din agenţii să poată asigura consiliere pentru educaţia digitală şi deservirea nevoilor clienţilor noştri.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0