Investițiile străine directe în România în anul 2020

Investițiile străine directe în România în anul 2020

Banca Națională a României, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, a realizat cercetarea statistică pentru determinarea investițiilor străine directe (ISD), principala sursă de date pentru elaborarea statisticilor ISD. Obiectivul principal a fost determinarea fluxului net de ISD în cursul exercițiului financiar 2020 în întreprinderile investiție străină directă rezidente, a veniturilor obținute de nerezidenți din aceste investiții, precum și a soldului ISD în România la 31 decembrie 2020.

Metodologia utilizată la elaborarea acestor statistici este în conformitate cu prevederile Manualului balanța de plăți și poziția investițională internațională editat de Fondul Monetar Internațional, ediția a 6-a (BPM6).

  1. Fluxul net de ISD în anul 2020 a înregistrat valoarea de 3005 milioane euro, din care:
    • 3999 milioane euro participații la capitalurile proprii (nivel rezultat prin însumarea aportului la capitalurile proprii ale întreprinderilor ISD, în valoare de 983 milioane euro, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD în valoare de 3016 milioane euro);
    • – 994 milioane euro instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora (datorii minus creanțe).
  2. Soldul ISD la 31 decembrie 2020 a atins nivelul de 90773 milioane euro, din care:
    • 63952 milioane euro capitaluri proprii, inclusiv profitul reinvestit (70,5 la sută);
    • 26821 milioane euro instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora (datorii minus creanțe) (29,5 la sută).
  3. Veniturile din ISD în România realizate de nerezidenți în anul 2020 au înregistrat valoarea de 6857 milioane euro, din care:
  • Veniturile nete din participații la capital au înregistrat valoarea de 6264 milioane euro și au fost calculate ca diferență între profiturile după impozitare ce revin învestitorilor străini, în valoare de 9005 milioane euro, din totalul profiturilor obținute de întreprinderile ISD care au înregistrat profit, și pierderile ce revin acestora, în valoare de 2741 milioane euro, din totalul pierderilor înregistrate de întreprinderilor ISD care au înregistrat pierderi în anul 2020.
  • Veniturile nete din dobânzi au înregistrat un nivel de 593 milioane euro și au fost calculate ca diferență între dobânzile primite de către investitorii străini direcți pentru creditele acordate întreprinderilor deținute în România și dobânzile plătite de către aceștia pentru creditele primite de la întreprinderile lor din România, atât direct, cât și prin alte companii nerezidente din cadrul grupului.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0