Libra Internet Bank oferă soluții de finanțare pentru implementarea rapidă a proiectelor “Electric Up”

Libra Internet Bank oferă soluții de finanțare pentru implementarea rapidă a proiectelor “Electric Up”

O nouă inițiativă green pentru Libra Internet Bank, care lansează în piață creditul de susținere a IMM-urilor și operatorilor HORECA ce au granturi aprobate în cadrul Programului “Electric Up 2021”.

Astfel, companiile care au încheiat un contract de finanțare nerambursabilă în cadrul “Electric Up” pot acum obține de la Libra Internet Bank un credit punte de până la 100.000 euro (echivalent lei), cu scopul acoperirii rapide a cheltuielilor nerambursabile necesare implementării proiectului aprobat, înaintea decontării efective a acestora în cadrul programului guvernamental.

“Prin sprijinirea beneficiarilor de granturi «Electric Up», Libra Internet Bank se implică activ în dezvoltarea sustenabilă a IMM-urilor și a afacerilor din industria HORECA, îndeplinindu-și astfel rolul de furnizor de soluții aplicate pentru mediul business din România”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

Proiectele eligibile “Electric-Up” privesc instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice dedicate producerii de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp și a stațiilor de reîncărcare de minim 22 KW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0