MAM Bricolaj propune acționarilor un dividend brut de 0,2246 lei pe acțiune, cu un randament de 4,5%

MAM Bricolaj propune acționarilor un dividend brut de 0,2246 lei pe acțiune, cu un randament de 4,5%

Compania MAM Bricolaj, singurul jucător autohton care comercializează mobilier pe comandă spre a fi ansamblat de clienți, listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București, propune acționarilor pentru adunareagenerală din data de 20 aprilie 2022,acordarea de dividende din profitul nerepartizat al anilor 2018-2019, în sumă de 1,9 milioane lei. MAM Bricolaj propune astfel un dividend de 0,224 lei/acțiune, reprezentând un randament de 4,5%.În 2021, rețeaua MAM Bricolaj a depășit pragul de 300.000 de tranzacții, cu aproape 20% mai mult decât în anul anterior. Tot anul trecut, în primul an de prezență pe bursă, compania a întregistrat o creștere cu 12% a bonului mediu de cumpărături din magazine comparativ cu 2020.

Acordarea de dividende este o decizie care are la bază dorința noastră de a recompensa încrederea investitorilor în compania pe care am construit-o, decizia de a investi în noi și de a rămâne alături de noi.  Randamentul de 4,5% pe care-l reprezintă dividendul oferit este important cu atât mai mult cu cât este superior mediei dobânzilor oferite în acest moment la alte instrumente de economisire și investiții practicate în România”, a declarat Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj.

Conform convocatorului transmis de companie Bursei de Valori București,acționarii vor mai discuta în cadrul adunării generale despre trecerea de la conducerea prin administrator unic la Consiliu de Administrație și introducerea ”Stock Options Plan”, pentru stimularea și recompensarea performanțelor în interiorul companiei.

Pentru stimularea performanței și recompensarea persoanele cheie din companie cu acțiuni ale societății, investitorilor li se va mai propune aprobarea „MAM – STOCK OPTIONS PLAN”.Implementarea acestui program se va face prin răscumpărarea de către societate a unui număr maxim de 84.650 acțiuni, reprezentând 1%  din capitalul social. Tranzacțiile de răscumpărare pot avea drept obiect doar acțiuni plătite integral și vor fi efectuate din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății.

Forma de administrare a MAM Bricolaj urmează a se modificaprin trecerea la Consiliu de Administrație, pentru a îmbrățișa regulile de guvernanță corporativă. Calendarul procedurii de alegere a membrilor CA este prezentat în Convocatorul AGEA, transmis BVB.

După ce a acumulat o experiență de 26 de ani în producția de mobilă, Cristian Găvan a venit, în 2011, cu un concept nou de magazin, situat la granița dintre bricolaj și fabricarea de mobilă, permițând publicului larg să participe la contrucția propriei mobile, într-un mod similar procurării mobilei la comandă, dar la un preț mult mai avantajos. Astfel, cu ajutorul unui consultant MAM Bricolaj, clienții au posibilitatea de a-și proiecta mobila pe are și-o doresc și de a participa efectiv la asamblarea ei, având la dispoziție în magazine o gamă largă de materiale, accesorii și culori.

Primul magazin MAM Bricolaj din București, cu o suprafața de 800 mp, a fost deschis în aprilie 2011, pe Blv. Burebista. Unitatea a fost mutată în 2019 pe Șos. Morarilor, iar suprafața a fost mărită la 1.100 mp. Al doilea magazin MAM Bricolaj, cu o suprafață de 1.500 mp, a fost inaugurat, în 2014, în Str. Luică, iar cel de-al treilea a fost deschis în martie 2021, în Prelungirea Ghencea, pe o suprafață totală de 1.500 mp. Din 2014, MAM Bricolaj are și magazin online.

Compania a raportat o cifră de afaceri de 24,9 milioane de lei la încheierea primului semestru din 2021, cu 47,7% mai mare decât în perioada similară a anului trecut. La finele anului 2020, MAMBricolaj avea 107 angajați și comercializa peste 9.000 de produse.

În 2014, Cristian Găvan a inițiat și ”Școala de mobilă”, un proiect de formare profesională pentru specialiști în domeniul mobilei. Proiectul este unul de referință pentru industria de profil, formând până în prezent peste 500 de specialiști în fabricarea și asamblarea mobilei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0