Marcu, MedLife: Piața serviciilor medicale private va creşte cu 10-12% în 2015

Mihai MarcuPiața serviciilor medicale private va fie caracterizată în 2015 de o dinamică mai bună, respectiv 10-12%, unul din factorii catalizatori fiind segmentul de abonamente medicale, condideră Mihai Marcu (foto), președinte CA MedLife.

„Credem că anul acesta vom asista la o nouă creştere accelerată a abonamentelor medicale, în detrimentul asigurărilor, tendinţă care se va contura în mod special la nivel local, acolo unde piața este la un nivel incipient. După modelul angajatorului din capitală și angajatorii din țară doresc să își motiveze angajaţii, iar abonamentul medical este de cele mai multe ori în topul listei de beneficii oferite mai ales în această perioadă. Cererea este în creştere, iar numărul de contracte finalizate în acest început de an ne confirmă acest lucru”, a declarat Marcu, într-o conferinţă de presă.

MedLife a anunțat rezultatele financiare aferente anului 2014, raportând o cifră de afaceri agregată de 80 milioane de euro și un profit operațional (EBITDA) de 13 milioane de euro, în creștere cu 25% față de 2013. Potrivit reprezentanților companiei, rezultatele obținute sunt în linie cu estimările inițiale și semnificativ peste ritmul de creștere al pieței, care s-a limitat la un avans de 7-8% anul trecut.

„În 2014 am continuat să ne consolidăm poziția de lider la nivel național. Ne-am extins în Iași, Constanța, Galați, Târgu Mureș și Covasna, iar de curând și în Craiova, Slatina și Râmnicu Vâlcea. Am crescut peste ritmul pieței, în condițiile în care românii au fost mai atenți în ceea ce privește cheltuielile pentru sănătate, iar fondurile alocate de CNAS s-au diminuat. Am crescut numărul de intervenții chirurgicale și de nașteri, astfel încât la finalul anului trecut am ajuns la 45 de mii de operații și cca. 16.500 de nașteri, am crescut numărul de abonați până la 330.000, având cel mai mare număr de abonați din România, și nu în ultimul rând am crescut numărul de clienți plătitori (fee for service) până la 4,3 milioane de clienți unici, ceea ce înseamnă că 1 din 4 români ne-a fost client”, a spus Marcu.

Pentru 2015, MedLife țintește o creștere organică de 16% până la valoarea de 93 milioane euro, și de peste 25%, respectiv până la valoarea de 100 milioane euro, aceasta din urmă fiind condiționată de derulararea unor noi achiziții pe care compania le are în plan. De asemenea, reprezentanții MedLife estimează o creștere accelerată a profitului operațional, până la 17 milioane euro, respectiv un avans de 31% față de 2014.

În ceea ce privește planurile de dezvoltare aferente anului curent, reprezentanții MedLife au în plan trei direcții strategice: o nouă serie de proiecte de tip green field, achiziții și noi linii de business.

„În lunile aprilie – mai, vom finaliza, aproape simultan, cinci proiecte de amploare în București: un spital multidisciplinar în Titan, o nouă hyperclinică în Berceni, un centru de neurochirurgie în Ferdinand, o clinică de stomatologie în Unirii, și un centru de cardiologie și radiologie intervențională în Grivița, aceastea din urmă reprezentând trei linii de business complet noi. În plus, avem în plan extinderea laboratorului din Grivița care va avea instalată prima și cea mai avansată linie de automatizare a probelor medicale din Regiunea Balcanică, cu echipamente Abbot. În a doua jumătate a anului vrem să finalizăm alte două proiecte de amploare, derulate la nivel regional, respectiv extinderea Hyperclinicii MedLife din Timișoara și inaugurarea unei noi clinici de mari dimensiuni în Cluj”, a spus Marcu, adăugând că sunr în derulare discuţii cu mai mulţi operatori medicali pentru noi achiziţii pe plan local.

„Planurile de extindere și dezvoltare sunt susținute și de o strategie medicală clar definită. Intenția asumată este de a dezvolta unități medicale și centre medicale de excelență, astfel încât pacienții să se poată trata în Sistemul MedLife indiferent de specialitate, patologie sau complexitatea cazului”, a declarat Nicolae Marcu, Director General MedLife.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0