Ministerul Economiei a solicitat încă o amânare pentru listarea Salrom

Ministerul Economiei a solicitat încă o amânare pentru listarea Salrom

salrom

Ca urmare a hotărârii recente din cadrul AGEA a Salrom de amânare a deciziei privind listarea companiei, dl. Greg Konieczny, Vicepreşedinte Executiv al Templeton Emerging Markets Group şi Manager de Fond al Fondului Proprietatea a declarat următoarele:

“Din păcate, Ministerul Economiei a amânat din nou, în Adunarea Generală a Acţionarilor întrunită joi, 14 ianuarie, decizia privind oferta publică iniţială a Salrom. Fondul Proprietatea a votat în favoarea listării, dar Ministerul Economiei, acţionarul majoritar, a solicitat încă o amânare pentru a obţine clarificări suplimentare din partea companiei. Din moment ce Fondul a făcut mereu eforturi să fie cooperant şi să aibă o abordare constructivă, în special în cazul unei subiect atât de important precum listarea, a trebuit să acceptăm amânarea adoptării unei decizii într-o AGA viitoare, faţă de alternativa respingerii listării de către Minister, care era a doua opţiune în mandatul pentru AGA de vineri, în condiţiile în care reprezentantul Fondului Proprietatea nu era de acord cu amânarea acestei decizii”.

Acesta a menţionat totodată faptul că: „Fondul Proprietatea doreşte să sublinieze încă odată că această decizie va fi doar un prim pas în procesul de pregătire a ofertei publice iniţiale, care are numeroase avantaje pentru Salrom şi acţionarii săi. Având în vedere schimbările recente de pe scena politică, sperăm că singurul motiv pentru această nouă amânare a fost faptul că noul ministru, domnul Costin Borc, se află în funcţie de prea puţin timp pentru a putea lua această decizie. Fondul Proprietatea îl încurajează pe ministrul Borc să susţină această listare din moment ce este una dintre cele mai bune si facile decizii pe care le poate lua pentru a transforma Salrom într-una dintre cele mai cunoscute companii din industria europeană a sării, un lucru binemeritat de către România.”

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0