Mogo România anunță schimbarea conducerii: Lucian Prună preia rolul de Director General

Mogo România anunță schimbarea conducerii: Lucian Prună preia rolul de Director General

Mogo România, compania specializată în acordarea finanțării pentru autovehiculele rulate și parte a grupului internațional Eleving Group, anunță schimbarea conducerii. Începând cu primăvara acestui an, Lucian Prună preia conducerea companiei. 

Cu aproape 20 de ani de activitate în servicii financiare, acumulați atât în instituții financiare bancare cât și non-bancare, Lucian Prună deține o expertiză vastă acumulată în companii precum Banca Transilvania, UniCredit Bank sau Raiffeisen Bank. De asemenea, de-a lungul carierei sale, noul director general al Mogo România a ocupat funcții de conducere în două instituții financiare non-bancare, contribuind la dezvoltarea companiilor și a portofoliului de produse, în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României. 

„Este o onoare să preiau funcția de director general al Mogo România și să contribui la evoluția acesteia pe piața românească. Obiectivul nostru pe acest an este depășirea pragului de 30 de milioane de euro vânzări anuale, precum și creșterea accesibilității produselor. Având în vedere dinamismul din segmentul creditării, precum și cel al mașinilor second-hand, ne vom concentra pe dezvoltarea unor soluții financiare flexibile, menite să satisfacă nevoile de finanțare și mobilitate ale clienților noștri la cele mai înalte standarde”, declară Lucian Prună, noul Director General al Mogo România.

Componenta digitală rămâne un pilon important în activitatea companiei, iar toate resursele sunt concentrate spre dezvoltarea noilor produse, cu aprobare instantă, într-un proces 100% online. Platforma digitală lansată la începutul acestui an, MyMogo, va deservi drept un spațiu în care clienții pot accesa o paletă de produse financiare personalizate. 

Mogo România, parte a Eleving Group, activează pe piața din România din 2017. De-a lungul timpului, compania a finanțat achiziția a peste 18.000 de autoturisme, contribuind la creșterea mobilității și accesibilității în domeniul finanțării pentru achiziția autovehiculelor second-hand. În prima jumătate a anului 2023, compania a înregistrat o creștere de 7.9% a profitului comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, filiala din România a obținut la începutul acestui an 10 milioane de euro prin ACP Credit, marcând prima finanțare externă.

Până în prezent, instituția financiară a încheiat parteneriate de succes cu peste 600 de dealeri auto autorizați la nivel național, iar numărul acestora este în creștere continuă. Compania își propune consolidarea acestor relații prin adaptarea la nevoile specifice ale fiecărui partener în parte.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0