Mugur Isărescu crede că vom avea un an agricol bun

isarescu

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, apreciază că România va avea şi în 2014 un an agricol bun, ceea ce înseamnă că preţurile vor rămâne la niveluri mici. Drept pentru care, BNR este mai optimistă în privinţa prognozei inflaţiei pentru finalul acestui an, estimată la 3,3%, faţă de 3,5% cât a fost anticipată până acum, preţurile urmând a creşte tot cu 3,3% şi în 2015.

Isărescu a precizat că unul dintre motivele pentru schimbarea în jos o prognozei inflaţei a fost impactul bun al recoltei de anul trecut, care nu a disparut atât de repede cum anticipau reprezentanţii băncii centrale.

Mugur Isărescu: „Nu arată deloc rău situaţia din agricultură acum, deşi toamna se numnără bobocii. Daca aş fi făcut prognoza de inflaţie singur, nu cu colegii mei, la legume şi fructe aş fi avut o prognoză mult îmbunătăţită, după cum văd eu că merg lucrurile în zone agricole, pe care le cunosc destul de bine. Dar e mai bine să fim prudenţi.”

Guvernatorul a menţionat că inflaţia din România va fi în următorii ani sub cea din zona euro, unde ţinta BCE este de până la 2%, faţă de cea a BNR, care este mai mare cu o jumătate de punct, respectiv 2,5%.

În privinţa riscurilor privind creşterea inflaţiei, Isărescu a menţionat condiţiile mediului extern, care „sunt relativ echilibrate, dar incertitudini ridicate”, o noţiune nou introsă în raportul de inflaţie. El a precizat că este vorba despre crizele din ţările din vecinătoatea României, care determină retrageri de capitaluri din statele din regiune, aşadar şi din ţara noastră.

„S-ar putea să se schimbe percepţia investitorilor, să nu mai vină capital în ţară, dar deocamdată, în condiţii de criză puternică la frontieră, impatul este încă incert”, a spus guvernatorul.

Despre cum va influenţa această situaţie evoluţia cursului, Isărescu a precizat că BNR nu urmăreşte un anumit nivel al acestuia, care este influenţat de piaţă. Astfel că este posibilă atât deprecierea, dar şi aprecierea leului.

„Dar să nu credeţi că noi vrem aprecierea cursului. Dimpotrivă, nu mă bucură acest lucru, pentru că nu sunt convins că avem fundamente atât de solide şi că exporturile o duc atât de bine, iar cursul e infuenţat de piaţă”, a precizat Isărescu.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0