One United Properties, a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori Bucureşti, devine membru ARIR

One United Properties, a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori Bucureşti, devine membru ARIR

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este încântată să anunțe că One United Properties (One United Properties, BVB: ONE), unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale premium, de birouri și clădiri mixte de ultimă generație din București, se alătură ARIR în calitate de Membru Asociat.

ONE United Properties (ONE) s-a listat la Bursa de Valori București anul acesta, în data de 12 iulie, în urma unei oferte publice inițiale primare prin care a atras 260 de milioane de lei de la investitorii activi în piața de capital, devenind a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori București.  În data de 20 septembrie 2021, acțiunile ONE au intrat în indicele BET, care urmărește evoluția celor mai lichide acțiuni listate la Bursa de Valori București.

Victor Savi-Nimis, Chief Legal Officer, One United Properties: ”2021 este un an caracterizat de mai multe repere importante pentru activitatea One United Properties, unul dintre acestea fiind debutul nostru la Bursa de Valori București. La puțin peste două luni de la momentul listării, One United Properties a dobândit mult râvnitul statut de companie blue-chip, prin includerea acțiunilor sale în indicele BET. Continuăm să ridicăm ștacheta și ne dorim ca One United Properties să implementeze cele mai bune practici în relațiile cu investitorii, guvernanța corporativă și standardele ESG – totul în beneficiul acționarilor noștri. Prin urmare, parteneriatul cu ARIR este un pas firesc în călătoria noastră la Bursa de Valori București.”

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR: „Prin inițiativele noastre sprijinim încă din prima etapa companiile nou intrate în piața de capital în adoptarea principiilor de transparență, guvernanță corporativă, sustenabilitate și comunicare cu investitorii. Urăm bun-venit celui de-al 34-lea membru care se alătură comunității ARIR, One United Properties, companie antreprenorială care vine în comunitate la scurt timp după listare. Observăm interes ridicat pentru comunicare și transparență din partea companiilor antreprenoriale din România, un semnal puternic pentru piața și investitori.”

One United Properties este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori din piața imobiliară din România pe segmentul rezidențial, fiind prezent în București și Constanța, inclusiv Mamaia. Segmentul rezidențial este principalul domeniu de activitate al companiei, la care se adaugă construcția de birouri și a proiectelor cu utilizare mixtă, rezidențial-comercial, precum și activitatea de investiții imobiliare în terenuri și clădiri, dar și închirierea de birouri.

În primele șase luni ale anului 2021, One United Properties a înregistrat o cifră de afaceri record de 434 milioane, o creștere de 96% față de aceeași perioadă a anului 2020 și un profit net de 147,5 milioane lei, o majorare cu 267%. La 30 iunie 2021, terenurile deținute de One United Properties pentru dezvoltări imobiliare viitoare au atins o suprafață totală de 138.000 mp, arie pe care compania estimează construirea a peste 3.200 de apartamente. Mai mult, One United Properties are în vedere mai multe terenuri care ar putea fi incluse în portofoliul companiei, negocierile pentru acestea fiind în diferite etape.

One United Properties este al 34-lea membru care se alătură Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România.

ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, Biofarm, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, Impact Developer & Contractor și 2Performant ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Intercapital Invest, eVote și Mazars au devenit Membri Afiliați.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0