PayPoint – în uşoară creştere în prima jumătate a anului financiar 2017-2018

PayPoint – în uşoară creştere în prima jumătate a anului financiar 2017-2018

PayPoint plc a anunțat pentru România rezultate în creştere pentru prima jumătate a anului financiar 2017-2018. Astfel, compania a raportat pe plan local un volum total de 38,8 milioane tranzacţii, în creştere cu 6,6% comparativ cu primele şase luni ale anului precedent, fiind înregistrate evoluții pe toate segmentele de plăți din portofoliu. După încheierea perioadei de referință, în luna octombrie, PayPoint a anunțat finalizarea procesului de achiziție a companiei Payzone S.A.

În decursul celor şase luni, PayPoint România a semnat paisprezece noi acorduri de colaborare cu furnizori parteneri din segmentele utilități, transport, telecomunicații şi financiar-bancar, atât locali cât și cu acoperire națională, punând la dispoziție consumatorilor o gamă de plăți tot mai generoasă.

Pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de persoane la beneficiile sistemului, în perioada analizată compania şi-a optimizat şi crescut reţeaua cu 469 magazine ce poartă însemnele PayPoint. Astfel, la finalul lunii septembrie 2017, PayPoint a ajuns la 11,771 puncte de plată la nivel naţional, în creştere cu 10.4% față de aceeaşi lună a anului precedent. Ca urmare a achiziției companiei Payzone S.A., rețeaua totală națională depăşeşte 21.000 puncte de plată.

Mugur Dogariu (foto), Managing Director PayPoint România, a declarat: „Anul curent va rămâne cu siguranță în istoria PayPoint drept unul decisiv, poate chiar cel mai important din perspectiva proiectelor şi provocărilor pe care le aduce. Consumatorii caută mereu conveniență, servicii utile și relevante, plăți simple şi sigure, timp economisit; eforturile noastre de până acum au urmărit să răspundă exact acestor nevoi, prin dimensiunea rețelei, calitatea acesteia şi serviciile oferite sub umbrela PayPoint.

În decursul celor şase luni analizate, am crescut în continuare organic pe toate segmentele de interes, ne-am apropiat şi mai mult de consumatori prin prezența în piață şi portofoliul de servicii oferite. Am continuat să semnăm acorduri de colaborare pe segmentele de plăți deja consacrate şi să explorăm segmente noi: de exemplu, tot mai mulți comercianți parteneri acceptă plata cu cardul a bunurilor din magazine prin intermediul POS-urilor oferite de PayPoint; totodată, consumatorii din Bucureşti îşi pot ridica bunurile comandate online din aproximativ 200 magazine PayPoint Colet Expres, un proiect pilot ce urmează a se extinde. În octombrie 2017 am finalizat procesul de achiziție al companiei Payzone SA, preluare ce duce la o rețea națională totală de peste 21.000 puncte de plată. În acest context, cel de-al doilea semestru va fi în mod deosebit axat pe integrarea celor două companii, optimizarea rețelei, eficientizare, investiții în infrastructură, tehnologie şi, bineînțeles, în oameni.”

Datele sunt extrase din comunicatul oficial de anunţare a rezultatelor financiare ale PayPoint plc. pentru primul semestru al anului financiar 2017-2018, încheiat la data de 30 septembrie 2017.

Referitor la rezultatele înregistrate la nivelul Grupului, Dominic Taylor, Chief Executive Officer al PayPoint plc, a declarat: „Pentru PayPoint, aceste şase luni au reprezentat o perioadă plină și cu multe provocări interesante, în contextul procesului de remodelare a business-ului. În România, compania ocupă în continuare poziția de lider al pieței, poziție consolidată acum prin achiziția Payzone S.A. după aprobarea primită recent din partea autorității de concurență. Acest progres continuu consolidează încrederea Board-ului în strategia noastră, permițându-ne să fim încrezători în planurile pentru întregul an, care rămân în linie cu direcția de până acum.”

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0