România intră într-unul dintre cele mai ample cicluri de investiții publice din istoria sa: 16,7 miliarde de euro pentru apărare și infrastructură cu dublă utilizare, 92,5 miliarde de euro pentru infrastructura rutieră și feroviară și peste 2 miliarde de euro pentru Portul Constanța. Momentul este cu atât mai important cu cât ponderea industriei în PIB a scăzut în 2025 la circa 17%, pe fondul costurilor ridicate ale energiei,a concurenței acerbe la nivel global și a volatilității geopolitice.
Un nou studiu al Energy Policy Group (EPG) arată că aceste investiții și fondurile europene alocate reprezintă o oportunitate nu doar pentru întărirea securității naționale și a mobilității, ci și pentru transformarea și revitalizarea industriei energointensive.
Conform estimărilor EPG, doar proiectele rutiere și feroviare, planificate pentru 2024-2030, vor necesita peste 36,6 milioane de tone de ciment și 7,4 milioane de tone de oțel, iar producătorii autohtoni au capacitatea de a acoperi această cerere. Fondurile atrase astfel ar reprezenta mai mult decât un sprijin de moment pentru realizareaacestor proiecte, ci și un moment oportun pentru asusține modernizarea marilor emițători, prin încurajarea utilizării materialelor cu amprentă redusă de carbon.
Pentru investițiile preconizate vor fi necesare și 450 de milioane de tone de bitum și 11 milioane de tone de șine de cale ferată. Producția internă de bitum acoperă doar parțial necesarul, iar șinele de cale ferată sunt importate integral. Cererea în creștere generată de proiectele rutiere și feroviare planificate pentru anii următori reprezintă astfel o oportunitate pentru dezvoltarea producției interne.
Necesarul de combustibil în scop militar va crește cu aproximativ 39% până în 2030, ca urmare a achizițiilor de echipamente prin programul SAFE. Înlocuirea, însă, a combustibililor fosili cu alternative, precum combustibilii sintetici și biocombustibilii ar putea nu doar consolida reziliența aprovizionării, ci și stimula producția de combustibili cu emisii reduse în rafinăriile românești.
În absența unor măsuri specifice în achizițiile publice, există riscul ca o mare parte din această cerere să fie acoperită din importuri. Introducerea unor criterii de mediu și de origine europeană în achizițiile publice ar oferi producătorilor naționali și regionali de oțel, ciment, aluminiu și combustibili predictibilitatea necesară privind cererea de produse cu emisii reduse de carbon, consolidând tranziția acestora către o producție mai curată.
„România are acum șansa să transforme investițiile în securitate, infrastructură și mobilitate într-un motor pentrutransformarea industriei. Condiționarea alocării fondurilor publice de criteriile de emisiiși de preferință europeanăar putea stimula producția internă de oțel, ciment, aluminiu și combustibili cu amprentă redusă de carbon. Ținând cont de amploarea investițiilor, competitivitatea industriei românești, în următorul deceniu, atârnă de această decizie.
În acest context, Programul Național pentru Achiziții Publice Verzi 2025–2030 reprezintă un instrument esențial. Programul ar trebui să includă criterii clareprivind amprenta de carbon a materialelor și instrumente decalculare a emisiilor pe întregul ciclu de viață, iar România trebuie să se pregătească din timp pentru viitoarele etichete și standarde europene. Industria de apărare poate contribui la tranziția către combustibilii cu emisii reduse, cu condiția unor cerințe armonizate la nivelul UE și al NATO. Investițiile în porturi și șantierele navale pot, de asemenea, crea piețe-pilot prin impunerea utilizării unor cote minime de materiale cu emisii reduse. Nu în ultimul rând, reconstrucția Ucrainei poate oferi producătorilor români piața și predictibilitatea de care au nevoie pentru a investi în tehnologii curate”, declară Sabina Strîmbovschi, Lead Industry la EPG și autoarea principală a analizei.
Studiul, realizat împreună cu Sabina Ghiță și Mara Bălașa, este disponibil integral aici.
COMMENTS