Peste 150 de corporații cer liderilor lumii o redresare economică bazată pe zero emisii în urma COVID-19

Peste 150 de corporații cer liderilor lumii o redresare economică bazată pe zero emisii în urma COVID-19

În cel mai mare demers al executivilor de susținere climatică sprijinit de ONU, majoritatea multinaționalelor își reafirmă propriile angajamente science-based pentru realizarea unei economii cu emisii zero de carbon și solicită guvernelor să acționeze pe măsura ambiției lor

155 de companii – cu o capitalizare de piață cumulată de peste 2.400 de miliarde de dolari și reprezentând peste 5 milioane de angajați – au semnat o declarație prin care au cerut guvernelor din întreaga lume să alinieze eforturile economice și de revenire în urma COVID-19 cu cele mai recente studii despre combaterea schimbărilor climatice.

Pe măsură ce dezbaterile cu privire la pachetele de redresare din întreaga lume se vor aduna în următoarele săptămâni, companiile, care fac parte din inițiativa de Obiective Science Based, solicită politici care să consolideze rezistența împotriva șocurilor viitoare, susținând eforturile de menținere a creșterii temperaturii globale cu mai puțin de 1,5° C peste nivelurile preindustriale, în conformitate cu atingerea unor emisii zero cu mult înainte de 2050.

Semnatarii reprezintă 34 de sectoare de activitate și au sediul în 33 de țări. Lista acestora include: Abdi Ibrahim Pharmaceuticals, ACCIONA, Accor, Adobe, Agder Energi, Arabesque, Arc’teryx Equipment, AstraZeneca, Auchan Retail Portugal, Bayer, Beiersdorf, BIAL, Bonava, Burberry, Capgemini, Cargotec, Carlsberg Group, Cellnex, CEWE Stiftung & Co. KGaA, City Developments Limited, CMA CGM, Coca-Cola European Partners, Colgate Palmolive Company, Corbion, Cranswick, Dalberg Advisors, Dalmia Cement (Bharat) Limited, Danfoss Group, Diageo, Diam Group, dormakaba, Dutch-Bangla Pack, EcoVadis, EDF Group, EDP Energias de Portugal, Electrolux, En+ Group, Enel, ERM, Europcar Mobility Group, Ferrocarrils de la Generalitat de Catalunya, Firmenich, Gleeds, Glovo, Grundfos Holding, Grupo Red Eléctrica, GSMA, H. Lundbeck, H&M Group, Henkel, Hewlett Packard Enterprise, Husqvarna Group, HP Inc., Iberdrola, ICA Gruppen, Inditex, Ingka Holding, Inter IKEA Group, Intuit, JLL, Kearney, Kelani Valley Plantations, Kuehne + Nagel International AG, LafargeHolcim, Legrand, Lojas Renner, Maeda Corporation, Magyar Telekom, Mars, Marshalls, Marui Group, Media 6, Movida Participações, MP Pension, Natura & Co., Nestlé, Nomad Foods, Novartis, Novo Nordisk, NR Instant Produce Public Company, O. T. Sports Manufacture, Orange, Orbia Advance, Orkla, Ørsted, Pearson, PensionDanmark, Pernod Ricard, PVH Corp., Refinitiv, Ronald Lu & Partners, Royal DSM, RSE (Ross-shire Engineering), Safaricom, Saint-Gobain, Salesforce.com inc., Sanofi, Scania, Scapa Inter, Schneider Electric, Schüco International, SIG Combibloc, Signify, Sky, SkyPower Global, Sofidel, Sonae Sierra, Sopra Steria Group, Stora Enso Oyj, SUEZ, Symrise, Syngenta Group, Takasago International Corporation, Talawakelle Tea Estates, Tate & Lyle, Tech Mahindra, Telefonica, The Co-op, The Lux Collective, TMG Automotive, Unilever, Vattenfall, Vaude Sport, Verbund, Vestas Wind Systems, Vodafone Group, Wipro, Yarra Valley Water, YKK Corporation, și Zurich Insurance Group, printre alții.

Declarația vine în condițiile în care guvernele din întreaga lume pregătesc sute de miliarde de dolari în pachete de stimulare pentru a ajuta economiile să se redreseze în urma impactului pandemiei de coronavirus și în timp ce se pregătesc să prezinte planuri naționale de combatere a schimbărilor climatice îmbunătățite în temeiul Acordului de la Paris. În următoarele săptămâni, mai multe economii majore vor lua decizii cheie în eforturile lor de redresare, inclusiv Planul de redresare economică a Uniunii Europene, noi pachete de stimulare din Statele Unite ale Americii și India și summit-ul șefilor de stat ai țărilor din G7 din luna iunie.

„Salvarea de vieți și a mijloacelor de trai și construirea unui viitor prosper, inclusiv și durabil, se află în centrul eforturilor noastre de redresare după pandemia de COVID-19″, a declarat Secretarul General al ONU, António Guterres. „Putem învinge virusul, putem să abordăm schimbările climatice și putem crea noi locuri de muncă prin acțiuni care să ne treacă de la economia gri la cea verde. Multe companii ne arată că este posibil și profitabil să adopte planuri sustenabile, de reducere a emisiilor, chiar și în perioadele dificile ca aceasta. Salut cu căldură acțiunile ambițioase, science-based, pe care le vedem din partea unor companii lider care demonstrează către factorii de decizie că creșterea bazată pe o economie verde rămâne cea mai bună strategie de creștere.”

Cele 155 de companii au stabilit deja sau s-au angajat să stabilească obiective science-based de reducere a emisiilor. Prin semnarea declarației, ele reafirmă că propriile decizii și acțiuni rămân fundamentate de cercetare, făcând în același timp apel la guverne să „acorde prioritate unei tranziții mai rapide și mai echitabile de la o economie gri la o economie verde”. Politica și cheltuielile aferente atingerii obiectivelor climatice vor reduce vulnerabilitatea la viitoarele șocuri și dezastre, vor crea locuri de muncă, vor reduce emisiile și vor asigura aer curat, potrivit unui studiu realizat de Oxford University.

„Guvernele joacă un rol esențial prin alinierea politicilor și planurilor de redresare cu cele mai recente studii de combatere a schimbărilor climatice, dar nu pot conduce singure o transformare socio-economică sistemică. Pentru a răspunde crizelor conectate între ele cu care ne confruntăm, trebuie să lucrăm împreună ca o comunitate internațională pentru a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă și Acordul de la Paris”, a declarat Lila Karbassi, Chief of Programmes în cadrul Compactului Global al ONU și membru al board-ului inițiativei de Obiective Science Based. „Ca parte a celui mai mare efort de advocacy susținut de Națiunile Unite și inițiat de directorii executivi, aceste companii deschid calea în implementarea de acțiuni science-based și advocacy care să reducă vulnerabilitatea în fața unor viitoare dezechilibre și dezastre”.

Vocile mediului de afaceri sunt convocate de către inițiativa de Obiective Science Based și partenerii campaniei Business Ambition for 1.5°C, Compactul Global al ONU și coaliția We Mean Business. Inițiativa de Obiective Science Based, care este o colaborare între CDP, Compactul Global al ONU, World Resources Institute și WWF, evaluează și validează în mod independent obiectivele corporative de combatere a schimbărilor climatice raportate la cele mai recente studii climatice.

Paul Simpson, CEO al CDP, a declarat: „Epidemia de coronavirus este un memento puternic al fragilității sistemului nostru economic actual. De asemenea, ne amintește că știința trebuie să fie ghidul nostru colectiv către o economie mai rezistentă. Stabilirea și acționarea în vederea îndeplinirii obiectivelor science-based este cel mai bun mod în care companiile și guvernele deopotrivă se pot proteja față de viitoarele dezechilibre de business și economice, ca urmare a factorilor climatici.

Maria Mendiluce, CEO al coaliției We Mean Business, a declarat: „Guvernele pot avea siguranța că businessurile implementează obiective science-based pentru a ne pune pe o traiectorie de 1,5°C. Acestea solicită politici de redresare care să stimuleze economia și să consolideze reziliența. O redresare aliniată cu ținta de zero emisii va permite companiilor să investească și să inoveze în ritmul și la capacitatea necesare pentru a reclădi mai bine, creând locuri de muncă decente, protejând sănătatea, reducând emisiile și crescând, în viitor, reziliența”.

„Este imperativ nu doar să repornim economia mondială – ci și să o resetăm. Ar fi o tragedie dacă, după ce am cheltuit 10 până la 20 de trilioane de dolari din banii publici, pur și simplu am reconstrui aceeași economie inegală, vulnerabilă și cu emisii ridicate de carbon pe care am avut-o înainte”, a declarat dr. Andrew Steer, președinte și CEO al World Resources Institute și membru al Consiliului SBTi. „Îi aplaudăm pe liderii acestor 155 de companii, care nu doar că se angajează să-și reseteze propriile companii, dar cer, de asemenea, ca guvernele lumii să acționeze în vederea celei mai bune științe și a celei mai bune economii, ceea ce arată că politicile inteligente din punct de vedere climatic vor crea mai multe locuri de muncă și vor stimula o creștere economică rezistentă și favorabilă incluziunii”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0