Planul de lucru România-SUA în domeniul reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR) pentru consolidarea cooperării bilaterale în domeniul nuclear

Planul de lucru România-SUA în domeniul reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR) pentru consolidarea cooperării bilaterale în domeniul nuclear

Statele Unite și România au încheiat un nou acord bilateral, sub forma unui plan de lucru, care își propune să consolideze colaborarea româno-americană în domeniul reactoarelor nucleare de mici dimensiuni (SMR) și să extindă și modernizeze programul pentru energie nucleară de uz civil al României.

În data de 24 mai, Ministrul român al Energiei Virgil-Daniel Popescu și David Muniz, Chargé d’Affaires la Ambasada americană de la București, au semnat Planul de lucru româno-american pentru cooperare în domeniul energiei nucleare de uz civil și al reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), în cadrul Workshop-ului organizat la București, între 24 și 25 mai, de Agenția Americană pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA), pe tema planificării privind reactoarele SMR și cele avansate.

La o conferință de presă organizată de Ambasada SUA la București, pe 23 mai, Michael Lally, ministru-consilier pe probleme comerciale în cadrul Departamentului Comerțului de la Misiunea SUA la Uniunea Europeană, a declarat: „Semnarea Planului de lucru în domeniul SMR demonstrează angajamentul ferm al Statelor Unite și al României de a dezvolta tehnologia nucleară curată în România și de a colabora la amplasarea unei centrale cu reactoare SMR marca NuScale în România”.

Planul de lucru face parte din Programul Public-Privat al SUA pentru reactoare SMR (SMR-PP) al Departamentului Comerțului din SUA, o inițiativă care implică mai multe agenții aflate în subordinea Guvernului Statelor Unite, menită să promoveze cooperarea transatlantică în vederea amplasării de reactoare SMR în Europa și Eurasia. Acesta subliniază potențiale activități de colaborare pentru a sprijini România să pună bazele și să opereze o autoritate de reglementare independentă în domeniul energiei nucleare și să întocmească legislația și reglementările necesare în domeniul energiei nucleare. Mai mult, identifică și potențiale activități în domeniul finanțare, sensibilizarea publicului, promovarea comerțului, infrastructură și cooperare în domeniul cercetării și dezvoltării.

Semnarea planului de lucru vine după anunțarea, în noiembrie 2021, a acordului comercial încheiat între NuScale și SNN Nuclearelectrica de către Președintele României Klaus Iohannis și Reprezentantul Special al Președintelui SUA pe probleme climatice John Kerry, la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP 26). Acordul stipulează construirea unei centrale NuScale cu 6 module, care inițial va crea peste 3.700 de locuri de muncă, în total, în Statele Unite și în România, cu potențialul de a crea 30.000 de locuri de muncă, în total, în Statele Unite și în România, pe măsură ce proiectul avansează.

Administrația pentru Comerț Internațional (ITA) din cadrul Departamentului american al Comerțului reprezintă o resursă primordială pentru companiile americane care concurează pe piața mondială. ITA are mai mult de 2.200 de angajați care ajută exportatorii americani din mai mult de 100 de orașe americane și 75 de piețe din întreaga lume.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0