-->

Problema veniturilor prespuse a fi etern crescătoare

Costul împrumuturilor luate de stat ÎN TRECUT se reevaluează în sus, la DOBÂNZILE ACTUALE mai mari și se va plăti, an de an, DE ACUM ÎNAINTE și PE TERMEN LUNG. De aceea, odată ajunși deja la borna de 50% din PIB îndatorare a țării nu trebuie luați bani cu împrumut pentru a susține o creștere catonată pe partea de consum, fără o contrapartidă pe măsură în industrie, agricultură și construcții.

Salariul mediu a urcat la peste 800 euro sau 1.460 euro în echivalent cu media UE la prețurile locale. Pensia medie pentru cei care au vârsta de ieșire din activitate a ajuns la circa 400 euro sau 725 euro echivalent ca putere de cumpărare. Este această evoluție sustenabilă în timp la un PIB/locuitor de doar 73% din media UE ?

Nu cumva puterea de cumpărare este prea mare raportat la producția internă, din moment ce deficitul comercial s-a stabilizat la peste 1% din PIB ÎN FIECARE LUNĂ, va depăși anul acesta pragul de 30 miliarde euro anual  și se duce, potrivit chiar prognozei oficiale a Comisiei naționale de specialitate la peste 40 miliarde euro în 2024 și 45 miliarde euro în 2026 ?

Desigur, nu convine faptul că salariul real s-a redus cu două procente și jumătate (+12,1% majorarea nominală după primele 7 luni ale anului curent, la o inflație de 15,3%) iar pensiile pentru limită de vârstă au pierdut circa patru procente din capacitatea de a achita mărfuri și servicii.

Dar criza este criză iar în vremuri de explozie a prețurilor la energie și de război la graniță nu se poate pretinde „cuvenita” majorare de venituri cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, fie că avem creștere economică fie că nu (vezi cazul anului 2020, când reculul PIB de -3,7% nu s-a văzut în buzunare).

Pe segmentul salariaților, revenirea productivității muncii de la -4,2% în anul pandemiei la +8,2% în 2021 nu a fost continuată și în prima jumătate a lui 2022. Media de -1% pe S1 îngrijorează și datele operative pe iunie indică o diminuare chiar dublă față de aceeași lună a anului precedent.

Cât despre faptul că tot mai multe unități de producție sunt nevoite să-și restrângă activitatea, devenită imposibil de susținut la actualele costuri cu energia și tot mai afectată de lipsurile din lanțurile logistice, deja nu se poate întrevede pe termen scurt sursa de asigurare a plății unor salarii majorate pentru a ține pasul cu creșterea prețurilor.

Pe partea sectorului privat, susținerea unor prețuri suportabile pe lanțul de comercializare a devenit tot mai dificilă, dar dacă vânzări nu sunt, nimic nu se poate mișca în afaceri. Pe partea sectorului bugetar, se pune problema păstrării deficitului în limitele impuse prin legea curentă, deoarece suntem obligați să rămânem pe traiectoria de revenire în limitele permise de regulile Maastricht. Poate unii au uitat dar numai venirea pandemiei ne-a salvat de intrarea în procedura de deficit excesiv, România fiind excepția regională în materie.

Așadar, de unde să se poată ajunge cu salariile la nivelul prevăzut pentru 2022, deși veniturile bugetare au crescut, dacă ponderea lor în PIB trebuie diminuată după nivelul exagerat la care au urcat încă din urmă cu cinci ani ? Cât despre ceilalți 4,6 milioane, nu salariați ci beneficiari de drepturi după ieșirea din activitate, nevoile sunt una dar posibilitățile rezultate din banii de care dispune statul, cu totul altele.

De altfel, deși poate părea paradoxal, se alocă chiar mai mult la noi pentru pensii decât în alte părți și singura soluție pentru a plăti pensii mai „europene” se lovește de creșterea impozitelor. Oricum, rata de sărăcie în rândul pensionarilor români de asigurări sociale este de 19,7%, similară cu cele din Germania (19,3%). Datele sunt prelucrate de Eurostat pentru anul 2021 iar referința este nivelul de 60% din nivelul venitului median la nivel național.

Este adevărat că datele pentru 2020 (nu pentru toate statele s-au putut prelucra valorile statistice necesare în cazul anului trecut) arătau o media de 16,1% per total UE, adică 1 din 5 în loc de 1 din 6. Pe de o parte, Slovacia (9,6%), Cehia (10,5%) și Ungaria (14,3%) stăteau semnificativ mai bine la acest indicator, pe de alta, Letonia (50,9%), Estonia (47,6%) și Lituania (39,5%), au consemnat valori mai mult decât duble față de noi iar Bulgaria (34,7%), Croația (29,7%) și chiar Irlanda (20,2%) stau mai puțin bine la acest capitol.

La care noi suntem în zonă cu Polonia (18,5%) și Slovenia (17,3%) deși nu avem nici pe departe ponderea lor de venituri bugetare în PIB. Venituri relativ reduse la noi, undeva pe la 30% din rezultatul economic, chiar sub cel din țările baltice amintite mai sus în topul sărăciei pensionarilor. De reținut, în context, Grecia, care se confruntă cu o datorie publică de aproape 200% din PIB, are un indicator de doar 10,6%, însă nu cumva este o legătură implicită ?

Așadar, nici nu e bine și nici nu are soluție financiară să majorăm pensii sau salarii la vremuri de criză cu consecința majorării sumelor împrumutate de stat pe termen lung, sume care ne aduc deja o gaură de circa 2% din PIB ÎN FIECARE AN doar în contul „rostogolirii” sumelor deja cheltuite (prea puțin pentru investiții și prea mult pentru consum).

Dacă nu schimbăm paradigma dinspre „nevoie” înspre „posibilitate”, cu stimularea celor care aduc plusvaloare și nu a celor care pot vota să li se dea bani „din pământ, din iarbă vrede”, o să vedem că diferența dintre sublim și ridicol este surprinzător de mică. Grecia s-a dus de la 93% la doar 65% din media UE ca PIB/locuitor în decurs de 15 ani. Noi am ajuns la doar 73%, aproape dublu față de momentul aderării din urmă cu 15 ani și, prin inducție incompletă, credem că vom putea merge tot așa. Rămâne de văzut dacă putem învăța ceva din experiența altora.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0