Raiffeisen Bank lansează campania de comunicare a fondului de pensii facultative Raiffeisen Acumulare

Raiffeisen Bank lansează campania de comunicare a fondului de pensii facultative Raiffeisen Acumulare

Raiffeisen Bank lansează campania de comunicare a fondului de pensii facultative (pilon 3) Raiffeisen Acumulare, încă o iniţiativă care se adăugă celor din 2018: creşterea numărului de agenţi de marketing (iunie 2018) şi scăderea comisionului de administrare (octombrie 2018). „Ne propunem să promovăm acest fond de pensii private pilon 3 – Raiffeisen Acumulare, pentru că, în termeni de performanţă istorică şi costuri de administrare, reprezintă o soluţie de luat în seamă, dacă dorim să ne menţinem un nivel de trai similar cu cel din prezent şi după vârsta pensionarii” a spus Răzvan Szilagyi CEO Raiffeisen Asset Management.

Raiffeisen Acumulare este fondul de pensii facultative al grupului Raiffeisen în România, lansat în iulie 2008, înregistrând un randament de 115%*(de la lansare până în prezent) şi este disponibil prin cei 300 de agenţi de marketing localizaţi în 70 de agenţii ale Raiffeisen Bank, uniform distribuite la nivel naţional.

Începând cu data de 1 octombrie 2018, comisionul de administrare al fondului a fost micşorat la 1,5% din sumele virate şi 0,15%/lună din valoarea activului net.

„Vorbim de un fond remarcabil în privinţa randamentului obţinut, o reţea de agenţi de marketing bine pregătiţi şi un cost redus pentru investitori şi ne dorim să fim un partner de discuţie şi un furnizor de soluţii pentru oricine e preocupat de nivelul de trăi la pensie. Avem una dintre cele mai eficiente alternative pentru asigurarea nivelului de trai dorit la retragerea din viaţă activă profesional, dacă înţelegem că vorbim despre un angajament pe termen lung.” a declarat Răzvan Szilagyi, CEO Raiffeisen Asset Management.

Informaţii despre FPF Raiffeisen Acumulare administrat de SAI Raiffeisen Asset Management S.A. se pot obţine pe
site-ul https://www.raiffeisen.ro/persoane-fizice/produsele-noastre/investitii/fonduri-de-pensii-facultative/ sau în agenţiile Raiffeisen Bank.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0