Remi Vrignaud: Înfiinţarea unui corp de experţi pentru evaluarea daunelor va creşte primele de asigurare auto

rv

Proiectul înfiinţării unui corp de experţi pentru evaluarea daunelor – CEETAR (Corpul Expertilor si Evaluatorilor Tehnici Auto din Romania), proiect respins de Senat, de mai multe comisii, dar care se află încă pe agenda Camerei Deputatilor, nu ne apropie deloc de practica europeană, ci va genera în mod sigur o creştere a primelor de asigurare auto CASCO şi RCA, ca rezultat al creşterii costurilor soluţionării daunelor, spune Remi Vrignaud, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania – UNSAR şi CEO Allianz-Tiriac Asigurări.

„Industria de asigurări din România este guvernată de un cadru legislativ clar şi complet, aliniat normelor şi principiilor europene, de natura să asigure stabilitatea pieţei şi orice iniţiativă contrară nu va face altceva decât să ne blocheze apropierea de Europa şi, implicit, de beneficiile de care se bucura consumatorii europeni. Un astfel de exemplu este si proiectul legii CEETAR”, a declarat Remi Vrignaud, la Conferinţa Europeană privind Protecţia Consumatorului în Serviciile Financiare.

Senatul a respins propunerea legislativă privind înfiinţarea CEETAR, care, potrivit asociaţiei asigurătorilor ar institui un monopol privat asupra activităţii de constatare şi evaluare daunelor şi ar majora preţurile la RCA.

“Ţinta companiilor private, a companiilor de asigurări, este să obţină rezultate financiare cât mai bune (…) pentru că numai cu un rezultat solid putem să protejăm consumatorii şi să prestăm servicii mai bune. Rezultatele bune sunt baza pentru un parteneriat real, construit pe încredere între toţi jucătorii din industrie. Numai pe baza un dialog, pe încredere şi argumente solide se poate asigura stabilitatea în piaţa şi protecţia consumatorului. Nu trebuie să ne fie jenă să facem profit, pentru asta suntem aici”, a declarat Remi Vrignaud.

Asigurările, ţinta favorită

Preşedintele UNSAR a declarat că industria de asigurari a devenit ţinta preferată a tuturor şi atrage atenţia asupra faptului că derapajele au fost sancţionate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

“Tragem încă o dată un semnal de alarmă: regretabilele derapaje au fost punctuale şi acestea sunt deja sanctionate de autorităţile competente, au ajuns să fie atât de des reiterate în spaţiul public încât situaţia riscă să aibă un impact major asupra încrederii clienţilor în întregul sistem de asigurări”, a spus Remi Vrignaud.

Preşedintele UNSAR a arătat că este momentul ca toţi jucătorii din piaţă, toţi stakeholderii, să se îndrepte spre o renaştere a încrederii clienţilor. „Acest lucru este posibil dacă dialogul este sincer, deschis şi bazat pe argumente (…) Trebuie să acceptăm cu toţii că nu putem avea drepturile şi beneficia de avantajele de a fi cetăţeni europeni, ai unui stat membru, fără să ne supunem regulilor şi standardelor europene”, a spus Vrignaud.

Reprezentantul UNSAR consideră că dialogul este singura cale de a merge înainte şi de a oferi clienţilor valoare adaugată, la standarde europene. “Atâta timp cât încă mai credem că putem flexibiliza regulile după bunul nostru plac şi atâta timp cât nu acceptăm că orice greşeli s-ar fi făcut în trecut ele trebuie corectate – clienţii nu pot beneficia de servicii corecte, aşa cum se întâmplă în statele cu economii dezvoltate, pe care ne place să le luam drept modele de urmat”, a încheiat Remi Vrignaud.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0