România – locul 11 în UE la ponderea energiei regenerabile, dar obiectivul 2020 deja atins e ameninţat

România – locul 11 în UE la ponderea energiei regenerabile, dar obiectivul 2020 deja atins e ameninţat

Ponderea energiei regenerabile produse în România a atins exact un sfert din total în anul 2016, potrivit datelor publicate de Eurostat. Ţara noastră figurează astfel pe locul 11 în UE şi se situează la un punct procentual peste obiectivul fixat pentru anul 2020, ceea ce se constituie într-una dintre puţinele reuşite de politică economic pe termen mediu şi lung.

Pornită dintr-o poziţie avantajată de energia hidroelectrică şi cu aportul masiv al amenajărilor dezvoltate recent pe partea de energie eoliană, România apăstrat un avantaj consistent faţă de ansamblul Uniunii la acest indicator-cheie pentru sustenabilitatea dezvoltării pe termen lung şi reducerea dependenţei de resursele clasice ( petrol şi cărbune), aflate în curs de epuizare.

Ponderea energiei din surse regenerabile ( % în total)

Anul 2004 2013 2014 2015 2016 Ţinta 2020
România 16,3 23,9 24,8 24,8 25 24
UE 28 8,5 15,2 16,1 16,7 17 25

Din păcate, limitarea investiţiilor din ultimii ani şi politica de reducere a acordării de subvenţii pentru energia regenerabilă au dus la o anumită stagnare a progresului în domeniu, la pragul de 25%. Adică mult sub valorile cele mai bune consemnate pe continent, obţinute de Suedia (53,8% !), Finlanda (38,7%) şi, atenţie, Letonia (37,2%).

Celelalte două state baltice, Estonia (28,8%) şi Lituania (25,6%) se plasează şi ele între primele zece, alături de Austria (33,5%), Danemarca (32,2%), Portugalia (28,5%) şi Croaţia (28,3%). La ceva distanţă în spatele nostru, figurează două ţări balcanice, Slovenia (21,3%) şi Bulgaria (18,8%).

Oarecum surprinzător, dintre marile economii ale UE, doar Italia a reuşit să atingă obiectivul fixat pentru anul 2020 ( 17,4% faţă de 17% stabilit ca ţintă), în timp ce Germania a ajuns doar la 14,8% din cele 18% planificate şi va rata, probabil, îndeplinirea nivelului pe care şi l-a propus. Mai mult, Franţa (16% faţă de 23%) şi Marea Britanie (9,3% faţă de 15%) se numără printre statele care au cel mai mult de recuperat faţă de program.

Datele disponibile pentru primele 11 luni din 2017 arată pentru anul trecut evoluţii contradictorii în domeniul energiei regenerabile pentru România. Încă nu avem rezultatul prelucrat pentru indicatorul de energie din surse regenerabile dar aşteptările nu sunt prea mari, păstrarea obiectivului 2020 fiind pusă în pericol.

Astfel, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 6.588 milioane kWh, în creștere cu 756,5 milioane kWh (+11,4%) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă, a fost de 1827,9 milioane kWh, în creștere cu 55,0 milioane kWh (+3% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016). 

În schimb, producţia din hidrocentrale a scăzut puternic, de la 18.241,2 milioane kWh la doar 13.334,6 milioane kWh (-26,9%). Este şi motivul pentru care energia electrică produsă în termocentrale clasice a înregistrat o revenire destul de consistentă ( +1.708,7 milioane kWh sau +7,2% în termeni procentuali).

De altfel, şi exportul de energie electrică s-a diminuat considerabil, de la 7.656,7 milioane kWh la doar 5.862,7 milioane kWh ( -23,4%). Iar asta deşi consumul final de electricitate la nivel intern s-a diminuat cu 0,3%, pe fondul scăderilor de 6,7% la iluminatul public şi de 4,5% la consumul populaţiei.

Pentru final, am păstrat prognoza Comisiei Naţionale de specialitate, întocmită la finele anului trecut, care arată evoluţia resurselor regenerabile în intervalul 2013 – 2021. Potrivit acesteia, nivelul din 2016 va mai fi atins de-abia în 2021, ceea ce ridică un mare semn de întrebare referitor la consecvenţa cu care putem urmări un obiectiv-cheie de dezvoltare durabilă:

Evoluţia resurselor regenerabile în perioada 2013 – 2020 (% faţă de anul anterior)

Anul 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021
Energ. hidro, eoliană, solară 35,1 33,8 -3,9 3,4 -14,4 3,3 3,4 3,5 3,9

Sursa: CNP, Prognoza echilibrului energetic, decembrie 2017

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0