Selecția Directoratului Hidroelectrica desfășurată în 2019, declarată perfect legală de ICCJ

Selecția Directoratului Hidroelectrica desfășurată în 2019, declarată perfect legală de ICCJ

În data de 15 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de Hidroelectrica împotriva deciziei nr. 316/2013 din 1 martie a.c. în procesul privind anularea procedurii de selecție a Directoratului societății desfășurat în anul 2019. Astfel, prin hotărârea rămasă definitivă, a fost constatată atât legalitatea, cât și corectitudinea desfășurării procedurii de selecție a managementului Hidroelectrica în conformitate cu O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, au fost casate deciziile anterioare ale Curții de Apel București, iar cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare, în condițiile ICCJ.

Reamintim că procesul a fost intentat de un fost director financiar al companiei, în contextul IPO-ului Hidroelectrica, având potențialul de blocare a activității de la acea vreme a companiei. Acțiunea în instanță viza întreaga echipă de conducere din perioada 2019-2023. Hidroelectrica a fost reprezentată în proces de SCA Piperea și Asociații și de SCA Doru Trăilă și Asociații.

Directoratul Hidroelectrica salută decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care aduce claritate în această chestiune și își exprimă, de asemenea, bucuria că prin aceasta sunt îndepărtate de companie acuzații formulate de persoane ale căror interese sunt cel puțin discutabile, mai cu seamă că acestea păreau să vizeze oprirea celui mai mare IPO realizat vreodată la Bursa de Valori Bucuresti, cât și să exercite presiune pe noua procedură de selecție a managementului derulată în acest an. 

Hidroelectrica, în calitate de companie listată pe bursă, este ferm angajată să promoveze transparența, integritatea și performanța durabilă, oferind investitorilor și partenerilor certitudinea valorilor fundamentale solide și a unei guvernanțe corporative exemplare.

Societatea Hidroelectrica are – începând cu data de 7 noiembrie 2023, o nouă conducere, ca urmare a parcurgerii unui proces recent de selecție a managementului profesionist conform O.U.G. 109, noua echipă fiind formată din Karoly Borbely – Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO”,  Bogdan-Nicolae Badea, Chief Investment Officer – „CIO”, Radu-Ioan Constantin, Chief Administrative Officer – „CAO”, Marian Fetita, Chief Financial Officer – „CFO”, Ianaș Rădoi, Chief Operating Officer – „COO”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0