SOCAR: Suntem în continuare interesați de Oltchim

business1Compania petrolieră azeră de stat SOCAR este încă interesată de preluarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea și analizează această oportunitate, a declarat Hamza Karimov, șeful SOCAR România, în cadrul Forumului Energetic Regional FOREN 2014. “Ne uităm cu interes la Oltchim, care este un proiect important pentru statul român. SOCAR în continuare analizează această oportunitate, dar nu există o opinie concretă în acest sens”, a spus reprezentantul companiei azere, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, partea română și filiala din Româna au trimis deja toate datele tehnice referitoare la Oltchim către compania-mamă, care va analiza oportunitatea și va lua o decizie finală.

“Noi avem un alt combinat petrochimic în Turcia, Petchim, și am planificat investiții de 6-7 miliarde de euro într-o rafinărie în Turcia, tot pe partea de petrochimie. Avantajul Oltchim este că poate produce mai ieftin”, a precizat Karimov.

Termenul pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesați să cumpere Oltchim a fost 6 iunie 2014, dar niciun investitor interesat nu s-a înscris în cursă.

Guvernul nu va închide niciodată Oltchim, iar dacă niciun investitor nu va depune oferte până pe 6 iunie, procesul de privatizare va fi prelungit, a declarat, la începutul lunii iunie, Constantin Niță, ministrul Economiei.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1